Meta
Realitatea Vâlceană

Datorită insistenţelor preşedintelui C.J. la Bucureşti, Primarii localităţilor Diculeşti, Fârtăţeşti şi Stăneşti au semnat contractele de finanţare pentru sistemele de apă şi canalizare

Începutul lunii februarie 2014 a venit cu veşti foarte bune pentru trei localităţi vâlcene, iar aici ne referim la Diculeşti, Stăneşti şi Fârtăţeşti, unde primarii acestor comune au semnat contractele de finanţare pentru execuţia sau extinderea, după caz, a sistemelor de alimentare de apă şi canalizare în comunele pe care le conduc.

Cum s-a ajuns la rezultatul dorit ne-a explicat chiar preşedintele Ion Cîlea, care, renunţând la discursul protocolar a cerut imperativ conducerii Administraţiei Naţionale a Fondului de Mediu şi altor instituţii centrale ale statului să pună în aplicare angajamentele asumate în vederea implementării proiectelor cuprinse în Master Planul judeţului pentru execuţia sau extinderea, după caz, a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în cele trei localităţi. Schimbarea de ton a venit după ce, ani la rând, s-a purtat o corespondenţă insistentă în legătură cu necesitatea prioritizării proiectelor sus-amintite, preşedintele Ion Cîlea avertizând că asigurarea apei pentru populaţie a devenit o problemă gravă, mai ales în comuna Diculeşti din cauza scăderii nivelului pânzei freatice şi a deteriorării potabilităţii apei din fântânile existente.

Ţinând seama de situaţiile critice din judeţ, în ceea ce priveşte infrastructura de apă, Consiliul Judeţean, prin Hotărârea nr. 79, a aprobat încă din 29 mai 2009 Master Planul de apă în care s-au făcut câteva precizări clare: 1. Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în comuna Diculeşti; 2. Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă în 5 sate ale comunei Stăneşti; 3. Înfiinţarea sistemului integrat de alimentare cu apă în 5 sate din comuna Fârtăţti; 4. Reabilitarea unui sistem de canalizare şi construirea unei staţii de epurare în comuna Bujoreni. După lansarea Master Planului, a început cavalcada adreselor şi a deplasărilor repetate, cerând de fiecare dată cuprinderea pentru finanţare a celor 4 proiecte pe structura programului operaţional pentru mediu. În faţa avalanşei de cereri insistente, Administraţia Fondurilor pentru Mediu a turat motoarele sistemului birocratic. De exemplu, – care nu este deloc singular – la adresa Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 4350 din 28.04.2011, respectiva Administraţie a solicitat încă o dată precizări dacă lucrările propuse «răspund cerinţelor de programare a investiţiilor la nivelul judeţului». Ba, culmea ridicolului, a iterat şi avertizarea precum că: «Pentru a putea urgenta procesul de analiză şi evaluare, vă rugăm să ne transmiteţi răspunsul în cel mult 10 zile de la primirea acestei solicitări». Bineînţeles, după aceea, s-a aşternut o lungăcere şi nu s-au mai dat răspunsuri la următoarele adrese şi intervenţii directe ale conducerii Consiliului Judeţean.  În faţa valului de incertitudini, am cerut audienţă specială la actualul Ministru al Mediului şi am insistat ultimativ pentru soluţionarea grabnică şi integrală a problemelor cu care se confruntă de ani de zile populaţia din cele trei localităţi. Rezultatul? Semnarea contractele de finanţare, urmând şi comuna Bujoreni”, a declarat  preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

După ce Ionel Michiu, primarul comunei Stăneşti, a semnat la Administraţia Fondului pentru Mediu contractul de finanţare pentru introducerea sistemelor de apă şi canalizare în cinci sate a declarat: Ţin să-i mulţumesc foarte mult domnului preşedinte Ion Cîlea, care m-a sprijinit enorm să obţin această importantă finanţare. După cum probabil se ştie, la Stăneşti, la ora actuală, avem doar două sate alimentate cu apă: Vârleni şi Linia Dealului. Canalizare nu avem în niciun sat. Prin proiectul finanţat de AFM, vom introduce alimentare cu apă pe 5,6 km şi canalizare pe 8 km. Preocuparea noastră imediată este să demarăm procedurile de licitaţie pentru atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor, astfel încât, investiţia să înceapă cât mai repede”, a declarat primarul Michiu de la Stăneşti.

Şi primarul Sabin Cupăreanu, a ţinut săi arate mulţumirea faţă de eforturile făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea pentru ca, în sfârşit în comuna Diculeşti să fie introduse apă şi canalizare: „Proiectul de alimentare cu apă şi canalizare este, cu siguranţă, cea mai mare investiţie din localitatea noastră şi, de aceea, eu şi locuitorii din această zonă îi mulţumim preşedintelui Consiliului Judeţean, dr. ing. Ion Cîlea, care s-a zbătut foarte mult ca acest proiect să fie, în sfârşit, finanţat. Mulţumesc, de asemenea, şi în numele locuitorilor comunei noastre. Contăm pe sprijinul domniei sale în proiectele viitoare şi pe care le avem în derulare”, ne-a declarat primarul comunei Diculeşti, Sabin Cupăreanu.

Cum era şi normal, şi primarul localităţii Fârtăţti, Nicolae Voicescu, a declarat că este foarte mulţumit că, în sfârşit, a semnat contractul şi că grăbeşte procedurile, însă în termeni legali bineînţeles, pentru ca locuitorii comunei Fârtăţeşti să se poată bucura de apă şi canalizare, două servicii atât de necesare pentru ei!

În ceea ce priveşte localitatea Bujoreni, care avea proiectul pentru canalizare alături de cele trei comune, Diculeşti, Fârtăţeşti şi Stăneşti, s-a schimbat puţin situaţia, fiind mutată pe POS Mediu, însă pe lista localităţilor prioritare pentru introducerea sistemului de apă şi canalizare. Aşadar, în perioada următoare urmează a fi semnat şi contractul de finanţare pentru canalizare în comuna Bujoreni.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.