Meta
Realitatea Vâlceană

Deși a fost votat de Alianța USL, Poenaru e-n stand-by până la finalizarea procesului, Bulacu rămâne vicepreședinte al CJ

În cadrul ședinței consilierilor județeni din data de 28 februarie a.c., pe lângă alte proiecte de hotărâre supuse dezbaterii, un punct foarte important l-a constituit revocarea din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean a lui Romulus Bulacu. De asemenea s-a votat și alegerea unui nou vicepreședinte, mai exact, liberalul Mircea Poenaru. Președintele CJ,  Ion Cîlea a ținut să precizeze clar, și fără a lasa loc de alte supoziții, că singurul motiv care a stat la baza luării acestei decizii a fost faptul că la nivel național a fost constituită Uniunea Social-Liberală, prin alianța dintre PSD și PNL-PC, alianță care trebuie aplicată și la nivel local.

Consilierii PDL au votat împotriva demiterii colegului lor de partid, însă cu proiectul de hotărare a fost votat de majoritatea din Consiliul Județean, unde, din 33 de buletine de vot, 21 de consilieri s-au exprimat pentru revocarea lui Bulacu din funcție, 11 impotrivă (PDL), iar un vot a fost anulat

Prefectul Ungureanu a atacat în Contencios Administrativ cele două hotărâri ale Consiliului Județean aprobate în sedința din data de 28 februarie

Hotărârile vizează demiterea din funcție a vicepreședintelui Romulus Bulacu, reprezentantul PDL și numirea lui Mircea Poenaru, consilier județean PNL.

“În aceeași zi de 28 februarie am atacat hotărârea privind demiterea lui Romulus Bulacu și am și dus la Consiliul Județean hârtia privind suspendarea aplicării hotărârii, iar pe 1 Martie am atacat și hotărârea privind alegerea lui Mircea Poenaru, și, implicit, hârtia privind suspendarea acestei hotărâri. Așa că lucrurile rămân exact cum au fost. Din punctul meu de vedere, motivele pentru care cele două hotărâri sunt ilegale sunt mai multe. Primul, clar este nemotivarea lor.  Ei au zis însă că e suficient că s-a schimbat majoritatea politică, că s-a format o nouă alianță. În Legile 215 și în 393, nu se face precizarea că dacă s-a făcut altă alianță trebuie să se schimbe și structura conducerii CJ. Cum este și normal, voi ataca toate hotărârile în care se schimbă echipele din mers fără motive iîntemeiate. Sigur, dacă se facea o analiza și se ajungea la concluzia, prin rapoarte de specialitate, că nu și-a făcut datoria vicele Bulacu, n-aș fi atacat hotărârea. Vom vedea ce zice instantța. Este un proces în care vor interveni și cei doi, Romulus Bulacu și Mircea Poenaru, va trece și prin Tribunal și prin Curtea de Apel. E greu de spus de acum ce va fi!”, a precizat prefectul Petre Ungureanu.

Vreau să vă mai spun că, acum o lună și ceva,  când PDL-ul și PNL-ul puseseră de o nouă alianță la Consiliul Județean și încercau demiterea vicepreședintelui Dumitru Persu, reprezentant al PSD, din aceleași motive că s-a schimbat majoritatea politică, mă pregatisem să atac și acele hotarâri de modificare a conducerii CJ. Numai că nu a mai fost cazul, pentru că, ulterior, PSD s-a aliat cu PNL și s-a ajuns la o altă formulă de schimbare. Ideea de a avea trei vicepresedinți la Consiliul Județean este exclusă din start. Procesul va dura câteva luni, iar până la finalizarea lui, într-un fel sau altul, Romulus Bulacu rămane vicepreședinte la Consiliul Județean”, a încheiat prefectul Ungureanu.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.