Meta
Realitatea Vâlceană

Deși aveau termen pentru primăvara lui 2015, cele 44 de locuințe sociale vor fi date în folosință la toamnă

În această perioadă, alături de alte investiții prioritare, se lucrează intens la transformarea căminului de bătrâni din Ostroveni în locuințe sociale, firma constructoare fiind SC Protectchim SRL, condusă de ing. Nicolae Enache.  Chiar dacă termenul de finalizare era în luna martie a anului viitor, primarul Gigi Matei a declarat, într-o conferință de presă, că cele 44 de locuințe sociale, vor fi inaugurate mai devreme, mai exact în toamna acestui an. Însă există o problemă financiară întrucât finanțarea este de 75 % de la Ministerul Dezvoltării și 25% din bugetul local. „Am făcut mai multe drumuri la minister și cred că vom găsi înțelegere să primim banii, în așa fel încât să nu intrăm în arierate, adică facturile depuse de constructor să nu depășească termenul de plată de 90 de zile”, după cum a explicat primarul interimar al Râmnicului, Gigi Matei. (A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.