Meta
Realitatea Vâlceană

Delimitarea fluxului de taximetre de la Hermes

Primarul Rădulescu a promis,

Delimitarea fluxului de taximetre de la Hermes

Ca şi în dăţile precedente, şi şedinţa audienţelor acordate miercuri dimineaţa de primarul Romeo Rădulescu a fost ocupată, în bună măsură, de sesizarea unor aspecte a căror rezolvare nu este de competenţa administraţiei locale. Printre ele s-au numărat solicitări de sprijin în obţinerea unui loc de muncă necalificat – ocazie cu care primarul Rădulescu a subliniat că SC Pieţe Prest SA se confruntă cu o lipsă de personal în domeniul întreţinerii spaţiilor verzi şi curăţeniei căilor publice -, conflicte între locatarii unui bloc, în special cei ce locuiesc la ultimul etaj, şi firma care a demarat – şi a abandonat, pe parcurs – lucrările de realizare a unor mansarde, sau demolarea unei platforme de beton ridicată pe un teren aflat în litigiu între doi foşti soţi.

În ceea ce priveşte problemele de interes general, primarul Romeo Rădulescu a informat un locuitor al cartierului Ostroveni că în decurs de două săptămâni se va realiza delimitarea fluxului de taximetre de zona de parcare din faţa Complexului Comercial ”Hermes”.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.