Deputatul Buican:”Guvernul PNL a început lucrările la autostrada Sibiu-Pitești!”
”Guvernul PNL a deblocat proiectul autostrăzii și a început să miște lucrurile, acolo unde guvernările PSD au eșuat constant. Autostrada Sibiu-Pitești, amânată de atâtea ori, devenise simbolul eșecului și incompetenței guvernărilor PSD”.
Primul șantier de pe viitoarea autostradă Sibiu-Pitești a fost deschis la începutul lunii aprilie, anul acesta. Este vorba de lotul 1 al secțiunii 1 (Sibiu-Boița) care va avea 13,7 km. Ordinul de începere a lucrărilor fusese dat la sfârșitul lui martie”, a declarat deputatul vâlcean, Cristian Buican.
Pe 11 mai 2020, Guvernul a mai făcut un pas important: s-a semnat contractul pentru execuția tronsonului 5 (Curtea de Argeș-Pitești, 30,35 km) al autostrăzii, în prezența premierului Orban și a ministrului Transporturilor.
”Guvernările PSD au avut la dispoziție fonduri europene pentru Sibiu-Pitești, dar nu au avut niciun interes și nu au dat niciun răspuns concludent cererilor formulate de CE”. Ludovic Orban a amintit de perioada când a fost ministru al transporturilor și a lăsat finalizat studiul de fezabilitate pentru Sibiu-Pitești. Premierul a atras atenția că termenele de proiectare si construcție pentru tronsonul 5 sunt prea lungi iar constructorul are capacitatea de a le reduce. De asemenea, a pus în vedere CNAIR să se achite la termen de obligațiile asumate față de constructor.







