Meta
Realitatea Vâlceană

Deputatul Cristian Buican doreşte revitalizarea activităţii miniere

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, s-a deplasat zilele trecute la o întâlnire cu cetăţenii oraşului Berbeşti pentru a discuta cu aceştia câteva din soluţiile care trebuiesc implementate pentru revitalizarea acestei zone miniere, pentru a le asculta problemele şi doleanţele şi pentru a le explica locuitorilor din zonă prevederile Legii Camerelor Agricole, proiect de lege promovat şi susţinut de către Partidul Naţional Liberal şi care are ca scop sprijinirea fermierilor români. La această întâlnire au participat peste 100 de locuitori ai oraşului Berbeşti şi reprezentanţii administraţiei publice locale, în frunte cu primarul liberal Vintilă Chelcea. În urma discuţiilor dintre deputatul liberal Buican şi cetăţenii prezenţi la această întâlnire, principala problemă identificată a fost cea legată de restrângerea activităţii miniere a carierelor de cărbune. În urma discuţiilor, preşedintele PNL Vâlcea le-a promis sprijin locuitorilor oraşului Berbeşti pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului pentru a obliga Exploatarea Minieră Berbeşti să redea în circuitul agricol terenurile exploatate şi implicit alocarea de fonduri pentru reamenajarea acestor terenuri. Cei prezenţi la întâlnire s-au arătat încântaţi şi interesaţi de înfiinţarea Camerelor Agricole şi de faptul că deputatul Buican şi Partidul Naţional Liberal doresc să sprijine agricultura şi fermierii români. Un alt subiect discutat la această întânire a fost şi acela al lipsei locurilor de muncă, cei prezenţi fiind de acord cu deputatul Cristian Buican că în jurul oraşelor din judeţul Vâlcea trebuie atraşi investitori care să creeze locuri de muncă, reamintindu-şi că în perioada guvernului liberal din anii 2006-2008 aproape oricine îşi putea găsi un loc de muncă.(D.A)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.