Meta
Realitatea Vâlceană

Deputatul Lovin îi lămureşte pe primarii care doresc să introducă gaze în localităţile lor

În ultimii ani, administraţiile publice locale din Budeşti, Nicolae Bălcescu, Galicea, Olanu, Drăgoeşti şi nu numai au făcut numeroase demersuri
pentru introducerea reţelelor de gaze, dar această problemă nu este rezolvată nici în momentul de faţă.
Din dorinţa de a ajuta comunităţile amintite, zilele trecute, deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a stat de vorbă personal pe subiect cu domnul Toma Florin Petcu, ministrul Energiei.
După această discuţie, parlamentarul a anunţat că, în scurt timp, Legea
energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123 / 2012 se va modifica prin
Ordonanţa de Guvern 64/2016, aflată în prezent în dezbatere la Senat.
După această modificare, care se va produce foarte curând, primăriile vor putea organiza singure licitaţiile pentru concesionarea serviciului de distribuţie a gazelor, activitate derulată în prezent de Ministerul Energiei, deci şefii administraţiilor locale se vor putea ocupa cap-coadă de această problemă, pe care, oricum, în comune, nimeni nu o cunoaşte mai bine decât ei”, a precizat deputatul Dumitru Lovin.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.