Meta
Realitatea Vâlceană

Destin distrus: tânărul de 24 de ani din Ghioroiu, cercetat şi pentru furt calificat

În urma identificării şi reţinerii principalului bănuit de comiterea  unei fapte de tâlhărie în comuna Ghioriu, poliţiştii au continuat cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tânărului de 26 de ani.

Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Zătreni şi Poliţiei oraşului Bălceşti au continuat investigaţiile şi au stabilit faptul că tânărul de 26 de ani împreună cu B. Constantin, de 24 de ani, din comuna Sineşti au pătruns într-un magazin în noaptea de 31 august/01septembrie a.c., de unde au sustras ţigări în valoare de 6000 de lei.

Faţă de B. Daniel s-au extins cercetările şi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, fiind întreprinse totodată activităţi de identificare a lui B. Constantin.

Întrucât tânărul de 24 de ani se sustrăgea cercetărilor, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţiei Zătreni sprijiniţi de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au reuşit identificarea acestuia şi reţinerea şi conducerea acestuia la procurorul de caz pentru continuarea cercetărilor.

***

Informaţii de background: REŢINUT PENTRU TÂLHĂRIE

La sfârşitul lunii august, a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie din localitate cu privire la faptul că a surprins un bărbat în curtea locuinţei sale, moment în care acesta a lovit-o cu pumnii, deposedând-o de un lănţişor de aur şi cercei.

Echipa operativă ajunsă la faţa locului a efectuat cercetări stabilind faptul că femeia a fost trezită de lătratul câinelui său, ieşind din locuinţă şi ajungând în dreptul anexei gospodăreşti unde erau ţinute păsări, a fost lovită de un bărbat.

În urma investigaţiilor, s-a constatat că persoana bănuită de comiterea faptei de tâlhărie este B. Daniel, de 26 de ani, din comuna Sineşti, tânăr bănuit şi în alte cauze de comiterea de fapte de natură contravenţională şi penală

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Tânărul a fost încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tânărului.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.