Dezbaterea publică a proiectului de buget local pe anul 2013
Dezbaterea publică a proiectului de buget local pe anul 2013 a strâns joi seara, în sala Cinematografului ”Ostroveni”, pentru mai bine de două ore, zeci de cetăţeni interesaţi de modul de alcătuire, dar şi de cheltuire a banului public.
Deschiderea întâlnirii a făcut-o primarul Emilian Frâncu, care a prezentat premisele principale de la care a pornit alcătuirea bugetului pe anul în curs: valoarea destul de mică a acestuia, datorată hotărârii administraţiei locale de a nu majora taxele şi impozitele locale, şi respectarea promisiunilor din campania electorală referitoare la iniţierea unor mari proiecte de infrastructură şi la tratarea unitară a tuturor zonelor din oraş, indiferent de distanţa lor faţă de centru. Edilul-şef a prezentat în continuare, pe scurt câteva din cele mai importante proiecte de pe agenda municipalităţii – ocazie cu care a subliniat caracterul de ”unitate” pe care acestea îl au – şi a mulţumit, la final, tuturor contribuabililor din Râmnic pentru efortul lor financiar deosebit, mai ales în actualul context dificil. Au urmat la cuvânt directorul economic Ion Lepădat, care a prezentat partea de venituri, respectiv modul – estimat – de alcătuire a bugetului 2013, şi directorul tehnic Liviu Miftode, care a expus succint lista principalelor investiţii, achiziţii şi lucrări de reabilitare propuse pentru anul în curs, atât ale Primăriei, cât şi ale Direcţiei Administrarea Domeniului Public. Finalul prezentării i-a aparţinut tot primarului Frâncu care a trecut în revistă proiectele cu finanţare externă aflate în portofoliul administraţiei locale. S-a dat apoi cuvântul celor prezenţi, iar vorbitorii – printre care s-au numărat consilieri locali, parlamentari, reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari sau simpli cetăţeni – au cerut lămuriri (la întrebările puse răspunzând, alături de primarul municipiului, şi viceprimarii Gheorghe Ioniţă şi Gigi Matei, în funcţie de aria de competenţă), au făcut sugestii sau doar au urat succes municipalităţii în concretizarea acestui buget denumit ”al începutului marilor proiecte”. Proiectul de buget pentru anul 2013 va fi supus aprobării Consiliului Municipal în şedinţa viitoare a forului legislativ local.







