Diculoiu a vorbit în doi ani cât a tăcut în 20
Oltchim este în pom şi asta nu mai suprinde pe nimeni. Orice om care a trăit în Vâlcea în ultimii 10-20 de ani intuieşte care sunt vinovaţii pentru situaţia dezastruoasă în care a ajuns combinatul chimic. Până acum doi ani, când a fost declarată insolvenţa, aproape nimeni nu a cârcotit în legătură cu faptul că lucrurile merg prost pe platforma chimică. De-abia după ce s-a constatat decesul pacientului iar medicul curant a fost suspendat pentru că şi-a făcut prost meseria, au apărut primele critici. Unii care stătuseră până atunci pitiţi în spatele contractelor grase valorând mii sau zeci de mii de euro, şi-au adus aminte că, dintr-o dată, sunt liberi să vorbească. Din păcate, vorbele lor nu au mai valorat doi bani, pentru că între timp se cam alesese praful de Oltchim. O parte dintre ei au continuat însă să dea din gură, de parcă ar mai interesa pe cineva. Foştii salariaţi ai combinatului sunt preocupaţi de recuperarea salariilor compensatorii, cei puţini care au rămas să muncească, nu-şi doresc decât să-şi încaseze, cât s-o mai putea, lefurile care de-abia vin de la o lună la alta.
Cum spuneam, încet – încet corul celor care vorbesc despre situaţia Oltchim s-a redus. Au rămas să ţină discursuri doar cei care au impresia că ceea ce spun ei contează în spaţiul public. Dintre ei, Mihai Diculoiu pare cel mai decis să-şi continue tirada nesfârşită. Îl ştiţi, marele lider de sindicat, care pe vremea când combinatul era condus de Constantin Roibu, nu avea curaj să spună nici pâs în faţa regelui. Până acum doi ani şi ceva, Diculoiu s-a mulţumit să ducă o viaţă de belfer pe spatele unui combinat muribund, fiind mână în mână cu patronatul. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată luând poziţie cu privire la ilegalităţile care s-au ţinut scai de platforma chimică. Nu l-am văzut organizând mişcări de protest, cerând socoteală marelui cârmaci al combinatului. A stat pitit, fericit că se poate bucura pe mai departe de privilegii, alături de boşii din management.
Cum a fost înlăturat Roibu din fruntea Oltchim, Diculoiu s-a gândit că este momentul să-şi manifeste latura politică, aşa că s-a înscris în PDL. Probabil acolo i s-a părut lui că este locul unui lider de sindicat. Nu i-a păsat că o parte a presei a criticat gestul său, cum de altfel nu i-a păsat niciodată că opinia publică pune sub semnul întrebării atitudinea sa generală, care de multe ori nu a avut nicio legătură cu rolul real al sindicalistului. Mihai Diculoiu face parte din acea categorie de oameni care consideră că atâta timp cât îţi urmăreşti interesul, totul este perfect. Câinii latră, ursul merge. Cam asta a făcut şi el, continuând, din interiorul unui partid, să critice planul de reorganizare a societăţii pus la cale de administratorul judiciar.
Nu mică i-a fost bucuria lui Diculoiu atunci când PDL a fuzionat cu PNL, formând Marele PNL. Dintr-o dată, a avut şansa de a căuta noi aliaţi în demersul său de vorbitor la nesfârşit despre soarta Oltchim. Nu contează că a asistat pasiv ani de zile la nenorocirile produse în combinat, singurul lucru care este important pentru sindicalistul nostru este să producă un şuvoi impresionant de cuvinte al cărui sunet să acopere în final lipsa sa de reacţie din anii trecuţi. Acum stă bine-merci lângă protectorul său, deputatul Cristian Buican şi ţine şedinţe cu disponibilizaţii de la Oltchim în sediul partidului. Brusc, a devenit interesat profund de soarta oamenilor, descoperind că aceştia s-au trezit într-o situaţie fără ieşire aşa, peste noapte. Cineva ar trebui să-i explice lui Diculoiu că cei care astăzi îşi cer cu disperare drepturile au ajuns aici nu în ultimii doi ani, ci în ultimii 25. O bună parte din aceşti ani, Diculoiu a fost în Oltchim, a aflat o grămadă de lucruri şi a tăcut chitic.
Nu cumva a venit timpul să i se ceară explicaţii cu privire la motivele care l-au determinat să accepte atâta timp o situaţie gravă, care a pus pe butuci una dintre cele mai mari întreprinderi din Europa?
Între timp, poate îi vine cuiva o idee să-i ceară nişte explicaţii de bun simţ şi marelui cârmaci, cel care îşi vede de afaceri ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici nu e greu de găsit, doar îşi bea cafeaua prin cârciumile din centrul Râmnicului.
Anemona TĂNASE
