Meta
Realitatea Vâlceană

Distribuirea alimentelor începe cu data de 14 decembrie: Peste 67.700 de vâlceni beneficiază de ajutoare alimentare

Numărul beneficiarilor eligibili ai programului POAD 2014 (Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate) în județul Vâlcea, conform listelor primite de la Ministerul Fondurilor Europene este de 67.732 persoane.

Distribuirea primelor produse către autoritățile locale va începe în municipiul Râmnicu Vâlcea în data de 14 decembrie 2014 (30.540 pachete) și în orașul Horezu în data de 15 decembrie 2014 (3288 pachete) pentru întrega cantitate stabilită de autoritatea de implementare, respectiv Ministerul Fondurilor Europene.

Societatea care va distribui aceste ajutoare către autoritățile locale este firma S.C. COREMI INTER S.A. ROVINARI.

Fiecare beneficiar al programului va primi în două pachete o cantitate totală de alimente constând în: 4 litri de ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină, 6 kg de mălai, două pungi (400 g) de paste făinoase, 8 cutii (300 g) de conserve de carne de porc, 6 cutii (300 g) de conserve de carne de vită și 10 cutii (200 g) de conserve pate de ficat. (A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.