Meta
Realitatea Vâlceană

Doar în luna august IPJ a înregistrat: Șapte dosare penale pentru furturi din autoturisme

Doi suspecți se află încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea pentru 30 de zile!

În luna august 2014, la nivelul Poliției municipiului Rm. Vâlcea, au fost înregistrate cu autori neidentificați șapte dosare penale privind furturi din autoturisme.

În urma exploatării deținute de polițiști, la data de 26 august a.c. a fost identificat L. Ion, de 36 de ani,  din Rm. Vâlcea, fiind persoana bănuită de comiterea faptelor de furt.

În baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Rm. Vâlcea, a fost efectuată o percheziție la domiciliul suspectului.

Cu această ocazie au fost identificate o mare parte din bunurile sustrase, precum și altele care provin din alte furturi.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul a comis faptele de furt împreună cu I. Dumitru, de 22 de ani, din comuna Stoilești.

Prin ordonanță, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi, urmând a fi prezentați Judecătoriei Rm. Vâlcea în vederea arestării preventive pentru 29 de zile. În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi suspecți.

IPJ a revenit cu informații despre acest caz, astfel că cei doi au fost prezentați Judecătoriei Rm. Vâlcea, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Suspecții se află încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea, iar în continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi suspecți. (Ș.D.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.