Meta
Realitatea Vâlceană

Doi tineri din Râmnic, ambii de 24 de ani, depistaţi conducând autovehicule neînmatriculate

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Râmnicu Vâlcea au identificat în trafic două autovehicule neînmatriculate. Oprite pentru control, oamenii legii au constat că acestea erau radiate din circulaţie.

La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au desfăşurat activităţi de prevenire şi combatere a evenimentelor rutiere pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea. Astfel, în jurul orei 11.00, au oprit pentru control un autovehicul, condus de M. Claudiu, de 24 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că autovehiculul a fost radiat din circulaţie de autorităţile din iulie 2012.

De asemenea, la data de 16 ianuarie, în jurul orei 01.00, poliţiştii au oprit pentru control un autovehicul, condus de Adina P., de 24 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că autovehiculul este neînmatriculat.

În ambele cazuri, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.