Două femei, prinse la furat de flori în Râmnic
Probabil din dorinţa de a-şi amenaja, cu cheltuială cât mai puţină, o grădină proprie de flori, două femei din Râmnicu Vâlcea au decis în noaptea de 9 mai, în jurul orelor 23.50, să se ”aprovizioneze” cu cele necesare din jardinierele amplasate pe Podul Vinerii Mari. Spre ghinionul lor, au fost observate de camera de supraveghere video din zonă, iar echipajul Poliţiei Locale care a ajuns imediat la locul faptei a constatat că persoanele respective – domiciliate pe aleea Olăneşti din Râmnicu Vâlcea, cu vârste de 58 şi 32 ani – sustrăseseră deja 20 de muşcate de diferite culori şi două tufe mari de plante ornamentale, cu tot cu baloţii de plantare, cu care umpluseră două sacoşe mari de plastic şi un sac menajer.
Cele două femei au fost sancţionate cu amendă contravenţională de 300 lei şi cu avertisment scris, iar florile recuperate au fost predate către SC Pieţe Prest SA în vederea unei replantări ulterioare.







