Meta
Realitatea Vâlceană

Drăgăşani, Tomşani şi Dănicei, în straie de sărbătoare

Anul acesta, Zilele Municipiului Drăgăşani se vor serba tot pe parcursul a trei zile. Astfel, în perioada 10-12 iunie a.c., cel de al doilea municipiu al Vâlcii va îmbrăca, din nou, straie de sărbătoare. Potrivit desfăşurătorului aprobat de Consiliul Local al municipiului Drăgăşani încă din cadrul şedinţei ordinare de la finele lunii aprilie a anului în curs, prin Hotărârea cu numărul 48/2011, în acest an, programul manifestărilor prin care se urmăreşte celebrarea Zilelor Municipiului Drăgăşani pregătit de către Primăria şi Consiliul Local al municipiului Drăgăşani, în colaborare cu Clubul Copiilor Drăgăşani, Casa De Cultură Drăgăşani, Colegiul Naţional Gib I. Mihăescu, Grupul Şcolar I. C. Brătianu, Şcoala cu clasele I-VIII “Tudor Vladimirescu”, Şcoala cu clasele I-VIII “Nicolae Bălcescu”, având ca parteneri de bază CJCPCT Vâlcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, este următorul:

Vineri, 10 iunie 2011:

ora 09.30 – 10.00 – Parada Dansului şi a Portului Popular, cu plecare de la Hotelul Rusidava pe un traseu bine definit prin centrul Drăgăşaniului, până la Amfiteatrul “Batca” din parcul municipiului care poartă acelaşi nume;

ora 10.00 – Deschiderea oficială a Festivalului Naţional de Muzică şi Dans pentru copii “Batca 2011″;

ora 10.30 – 13.30 – Concurs de folclor la toate genurile şi categoriile de vârstă care va avea loc pe scena Amfiteatrului “Batca” din parcul drăgăşenean cu acelaşi nume;

ora 16.30 – 18.30 – Concurs de folclor la toate genurile şi categoriile de vârstă (partea a doua) care va avea loc în aceeaşi locaţie amintită anterior;

ora 17.00 – Parada Costumelor de Epocă, cu plecare de la Hotelul Rusidava până la primăria municipiului Drăgăşani;

ora 17.30 – Inaugurarea cinematografului “Progresul” din urbea vinului;

ora 18.30 – 19.30 – Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului Naţional de Folclor la toate genurile şi categoriile de vârstă

ora 21.00 – 23.00 – Discotecă în aer liber pentru toţi participanţii.

Sâmbătă,11 iunie 2011:

ora 10.00 – 10.30 – Parada Costumelor de Carnaval cu elevii grădiniţelor şi ai căminelor pentru preşcolari;

ora 10.30 – 11.30 – Spectacol Artistic de care se vor ocupa îndeaproape: Dorina Dumitrescu, Maria Prica, Sidonia Istocescu, Violeta Anghel şi Camelia Răducu;

ora 17.00 – 19.00 – Concurs de desen pe asfalt, virtuozitate pe role şi cros la care vor lua parte elevii celor două şcoli generale de pe raza municipiului Drăgăşani, sub coordonarea celor doi directori: prof. Elena Anghel (şcoala cu clasele I-VIII “Nicolae Bălcescu”) şi prof. Gheorghe Vieru (şcoala cu clasele I-VIII “Tudor Vladimirescu”);

ora 19.00 – 21.00 – Concert de muzică populară susţinut de către formaţia “Rapsodia Vâlceană”, care va avea loc tot la Amfiteatrul Batca din parcul cu acelaşi nume şi de care se va îngriji îndeaproape directorul Centrului Judeţean pentru Cultivarea şi Promovarea Culturii şi a Patrimoniului Cultural Tradiţional al judeţului (CJCPCT)Vâlcea, Elena Stoica;

ora 21.00 – 24.00 – Concert de muzică uşoară şi discotecă în aer liber pentru toţi participanţii.

Duminică,12 iunie 2011:

ora 10.00 – 12.30 – Concurs de Muzică uşoară şi de Dans Modern, partea întâi

ora 15.30 – 17.30 – Concurs de Muzică Uşoară şi de Dans Modern, partea a doua

ora 17.30 – 18.30 – Recital al formaţiei 3D a Colegiului Naţional “Gib I. Mihăescu” Drăgăşani, care va consta din muzică folk. Recitalul se va încheia cu o reprezentaţie de excepţie a vedetei drăgăşenene Raluca Enăşoiu;

ora 18.30 – 19.30 – Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului Naţional de Muzică uşoară şi de Dans Modern;

ora 20.00 – 22.00 – Discotecă în aer liber pentru toţi participanţii.

În ceea ce priveşte cele două concursuri, respectiv cel de folclor şi cel de muzică uşoară şi dans modern, potrivit directorului Clubului Copiilor Drăgăşani, prof. Adriana Tănase, vor participa concurenţi din mai multe judeţe, astfel:

Folclor:

- din Dersida, judeţul Sălaj, Ansamblul “Tinerii Dănţăuşi”;

- din Turda, un grup de elevi de la şcoala “Ioan Opriş” care vor prezenta o suită interesată de dansuri populare;

- de la Palatul Copiilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, un grup de elevi foarte bine pregătiţi;

- de la Palatul Copiilor din Bacău, un ansamblu de elevi pregătiţi de prof. Mihai Bârjoveanu;

- de la Palatul Copiilor Sibiu, un grup condus de prof. Claudiu Nicolae Botoroagă;

- un grup de elevi talentaţi de la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea, îndrumaţi de prof. Alina Mihaela Butollo;

- de la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea, un grup pregătit de prof. Ion Pănescu;

- de la Bucureşti, Ansamblul Folcloric “Plaiul Românesc”, pregătit şi condus de prof. Aura Cazacu;

- de la Clubul Copiilor Drăgăşani, un sufletist grup de mici artişti cu talente mari, sub îndrumarea prof. Ana Dragomir cu deja celebrele sale dansuri populare.

Muzică Uşoară:

- de la Grupul şcolar Petrache Poenaru din Bălceşti elevii instruiţi de prof. Robert Marian Covrig;

- de la şcoala de Arte şi Meserii din Braşov, elevii pregătiţi de prof. Bianca Braşovea-nu;

- de la Palatul Copiilor din Sibiu, elevii îndrumaţi de prof. Claudiu Nicolae Botoroagă;

- de la Palatul Copiilor Craiova, tinerii artişti conduşi de prof. Iliuţă Dumitru;

- de la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea, elevii îndrumaţi de prof. Alina Mihaela Butollo;

- de la Clubul Copiilor Drăgăşani, tinerele speranţe ale meleagurilor viilor pregătit cu sârg de maestrul prof. Marin Lică.

Comuna Tomşani sărbătoreşte „Fagurele de aur”

Cu ocazia celei de-a XXXVII-a ediţii a sărbătorii apicultorilor „Fagurele de aur”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale V@lcea în parteneriat cu Primăria comunei Tomşani şi Serviciul de Consultanţă Agricolă V@lcea a pregatit celor care vor fi prezenţi la acest eveniment, un program deosebit. Se poate vizita expoziţa cu tema “Apicultura şi produsele ei”; dezbatere pe tema: “Apicultura, ocupaţie tradiţională a comunităţilor din Oltenia de sub munte, alternativa ocupaţională cu impact economic şi ecologic, căi de soluţionare a problemelor apicultorilor”. De asemenea cei prezenţi pot participa la un concert folcloric susţinut de Orchestra “Rapsodia v@lceană” şi grupul “Rapsozii Oltului” ale CJCPCT V@lcea alături de grupurile de dansuri “Nedeita” (Tomşani), “Domnitele” (Costeşti), “Caluşul” (Francesti) şi “Haiducii” (Amărăşti). “De asemenea, pe Platoul din Piaţa Foleştii de Sus va avea loc un program de prezentare şi desfacere a produselor apicole şi a derivatelor c@t şi produse farmaceutice.

Cireşarii de la Dănicei

„Cireşarii” este o sărbătoare competiţională pentru copiii şi tinerii din localităţile: Dănicei – Lăunele, Vitomireşti, Cuca, Olanu, Drăgoeşti, Galicea, cât şi un prilej de cântec, joc şi bucurie a adulţilor în contextul târgului tradiţional. Evenimentul se încheie cu spectacolul Orchestrei “Rapsodia Vâlceană”.

Organizator:Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Partener: Primăria comunei Dănicei.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.