Meta
Realitatea Vâlceană

IȘJ: După contestații, VÂLCEA are medie de 10 la BACALAUREAT!

Maria Novac, de la Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea, este singura elevă din județ cu media 10 la examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie 2025!

Alți 126 de absolvenți de liceu din Vâlcea au obținut medii peste 9 și aproape 99% dintre înscriși au absolvit.

Ministerul Educației și Cercetării a publicat luni, 30 iunie, pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute, în urma soluționării contestațiilor, de către absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie 2025.

În județul Vâlcea, rata de promovare (după contestații), pentru promoția curentă este de 79.88 %. Au promovat 1330 de candidați, dintr-un total de 1665 de candidați prezenți.
Un candidat, absolvent al Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab”, Rm. Vâlceaa, a obţinut media 10.
Pe disciplinele de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:
• 5 candidaţi au obținut nota 10 la proba de limba și literatura română;
• 74 de candidaţi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;
• 57 de candidaţi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
Ținând cont de participarea candidaților din seriile anterioare, rata de promovare este de 74,08%

Evaluarea lucrărilor s-a realizat digitalizat prin intermediul platformei dedicate evaluării şi gestionate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
• recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
• susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
• obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

A doua sesiune a examenului național de bacalaureat din acest an se va desfășura în perioada 4 – 26 august, fiind precedată de etapa de înscriere (14 – 21 iulie).

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.