După Oraşul Pensionarilor şi Hackerville, Râmnicul – într-o situaţie foarte grea!
Când adolescenţii din Râmnicu Vâlcea goleau conturile americanilor, în urmă cu 15 ani, oraşul avea măcar un blazon. Hackerville nu a fost doar o poreclă pentru micuţul târguşor de la poalele Capelei, ci un brand care a pus orăşelul pe harta lumii. Ebay-ul a transformat Râmnicul într-un nume care chiar dacă stârnea groază printre cetăţenii SUA, era sinonim cu ceva. Băieţii care se învăţaseră să vândă biserici şi spitale pe internet de parcă erau superchilipiruri reuşiseră ceva la care primarii acestui oraş doar visaseră. Prin furtişagurile lor ordinare reuşiseră să facă Râmnicul cunoscut ca un cal breaz, pe principiul că şi reclama negativă tot reclamă este. Maşinile de lux deveniseră o prezenţă comună pe străzi iar Western Union-urile erau la fel populare ca internet cafe-urile din care se trăgeau ţepe cât era noaptea de lungă. „Scrisoarea nigerianului”, una dintre metodele preferate de hackeri în a-i escroca pe străinii creduli, a devenit, de fapt, cartea de vizită a unui oraş sărac, transformat peste noapte într-un El Dorado. Copii amărâţi, crescuţi în apartamente confort III au ajuns peste noapte bogaţi. Dacă pe vremea exista Facebook, ar fi fost plin de fotografii cu pârliţi din Ostroveni şi Petrişor făcându-şi selfie-uri cu teancuri de dolari. Dar de, lui Mark Zuckerberg nu-i venise încă năstruşnica idee de a inventa cel mai eficient mod de pierdere a timpului din univers.
Acum, când hoţii s-au mutat în alte ţări, operând în continuare cu succes cardurile de credit ale străinilor care i-au adoptat, Râmnicu Vâlcea a rămas un oraş obosit de prea multă glorie nemeritată. Când au plecat escrocii, au plecat şi banii. Cârciumile în care se spărgeau în fiecare noapte mii de dolari s-au văzut dintr-o dată nevoite să se consoleze cu amărăşteni care de-abia se îndură să dea 5 lei pe-o cafea. Pe bolizii expuşi în reprezentanţele auto răsărite ca ciupercile după ploaie a început să se pună praful iar fetele de consumaţie au început să emigreze şi ele, lipsite brusc de traiul dulce de odinioară. Au început să se închidă spaţii comerciale iar viaţa bună a devenit doar o amintire. La fel şi farmecul unui oraş care cunoscuse vreme de un deceniu un progres neliniştitor şi artificial.
Aşa cum era de aşteptat, şi numele de Hackerville a început să pălească, fiind rostit din ce în ce mai nostalgic. Din când în când, un site străin îşi mai aduce aminte de noi şi mai aruncă un articol, documentat aiurea la faţa locului, despre băieţii care au golit conturile proştilor ca să-şi cumpere maşini cu sute de cai putere. Râmnicu Vâlcea a rămas fără brand, singurul pe care l-a avut vreodată. De atunci, de pe vremea când averile se făceau la Vâlcea printr-un singur click, niciun primar n-a mai reuşit să făurească un supranume atât de răvăşitor. Pe scurt, după Oraşul Pensionarilor şi Hackerville n-a mai crescut nimic. Nici măcar iarba!
