Echipa legendară a României: Oltchim Râmnicu Vâlcea
Singura echipă din România care ne face să ţinem capul sus şi ne permite să păşim cu încredere în spaţiul european este echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea.
A fost înfiinţată la data de 27 iunie 1973, sub denumirea de Asociaţia sportivă “CHIMISTUL”, denumire pe care a purtat-o până la 01.10.1989 când şi-a schimbat numele în Clubul Sportiv Muncitoresc “OLTCHIM”. La ora actuală conducerea este asigurată de preşedintele Petre Berbecaru, şi de antrenorul din ce în ce mai controversat, Radu Voina. Începând cu data de 01.05.1997 Clubul a devenit unul sportiv de drept privat, dată de la care poartă numele sub care funcţionează şi astăzi: CLUBUL SPORTIV “OLTCHIM” Rm.Vâlcea.
Echipa atât de mediatizată de presa locală din ţară şi străinătate a reuşit să ne impresioneze de-a lungul timpul cu un palmares bogat în reuşite. A câştigat Campionatul României de şaisprezece ori, Cupa României de treisprezece ori, are în palmares 2 trofee EHF, Cupa Cupelor, o Supercupă a Europei şi Trofeul Campioanelor. Elevele lui Radu Voina au strâns un număr impresionant de fani care sunt găzduiţi, în Sala Traian din Rm. Vâlcea atunci când fetele fac spectacol handbalistic. La iniţiativa fanilor şi cu ajutorul conducerii clubului, reprezentat prin Preşedintele Ioan Gavrilescu, s-a înfiinţat prima asociaţie: “FAN CLUB BRIGADA ZĂVOI”, condusă de preşedintele Constantin Tilvănoiu. Scopul acestei asociaţii este de a încuraja mişcarea sportivă să susţină handbalul feminin, cu precădere echipa fanion “OLTCHIM”.
Pe data de 1 aprilie selecţionata vâlceană a jucat împotriva mult cunoscutei echipe Gyor Audi Eto din Ungaria. Un meci “galactic”, spun cunoscătorii acestui fenomen, iar fanii au trăit cu sufletul la gură fiecare minut. Finalul a fost unul neaşteptat: victorie pentru fetele noastre, scor final 35 la 31, devenind astfel principalele favorite la calificare.
În urma returului,care a avut loc pe data de 7 aprilie, ora 17.00, la Vesprem în Ungaria, galacticele au ratat finala Ligii Campionilor, acesta fiind ultimul act al competiţiei. Vâlcencele au fost clar depăşite de unguroaice care au strălucit, atât în apărare, cât şi în ofensivă prin principalele jucătoare considerate unele dintre cele mai bune din lume, Anita Gorbicz şi Heidi Loke.
Galacticele au încercat să ţină pasul în primele 15 minute ale primei reprize, însă, odată cu declinul apărării galacticelor, a crescut diferenţa de scor. Oltchim a intrat cu un handicap de 7 goluri diferenţă la pauză, iar minunea ce se întâmpla aproape în fiecare repriză secundă, nu a mai fost posibilă. Atacurile poziţionale ale elevelor lui Radu Voina s-au soldat, rareori, cu reuşite, ceea ce a făcut ca unguroaicele de la Gyor să preia conducerea şi chiar să câştige meciul.
Succesul a fost de partea echipei ungare, care s-a impus cu scorul final de 31-23 calificându-se astfel în finala Ligii Campionilor.
Chiar dacă şansa nu a fost de partea noastră, echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea, ne face să ne simţim mândrii că suntem români, şi de aceea susţinerea pe care o merită din plin, le-o vom acorda necontenit. Hai Oltchim!!!
Roxana AVRĂMESCU







