Meta
Realitatea Vâlceană

Edilul suspendat Emilian Frâncu a revenit la primărie

Primarul suspendat al municipiului Râmnicu Vâlcea, condamnat de Tribunalul Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, a revenit, joi, la Primărie, declarând că nu va demisiona din funcţie şi că va continua proiectele începute în oraş.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Emilian Frâncu la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, primarul fiind eliberat după cinci luni de închisoare. Decizia instanţei, care nu este definitivă, poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit legislaţiei în vigoare, Frâncu se poate întoarce în funcţia de primar dacă instanţa nu a dispus o interdicţie în acest sens.

Joi, Emilian Frâncu a fost primit cu aplauze de către colegii din organizaţia municipală a PNL Vâlcea, el declarând că vrea să continue proiectele începute în timpul mandatului său în municipiu.,,După cum bine ştiţi, procesul în care am fost acuzat, pe nedrept, s-a finalizat pe fond, la prima instanţă – Tribunalul Bucureşti, urmând celelalte etape: la Curtea de Apel şi apoi, probabil, la Curtea Supremă. S-a pronunţat o primă sentinţă, pe care o respect, exprimându-mi, în acelaşi timp, încrederea totală pe care o am în justiţie.Voi încerca să îmi demonstrez, în continuare, nevinovăţia şi să conving că tot ceea ce am vrut, prin demersul meu, a fost să aduc fonduri pentru comunitate, pentru o sărbătoare importantă a acesteia. Îmi cer, încă o dată, iertare pentru întreg disconfortul creat oraşului şi cetăţenilor săi. Mulţumesc tuturor celor care au avut şi au încredere în mine”, a precizat Frâncu.

,,Nu voi demisiona din funcţia de primar pentru că asta ar însemna, în primul rând, să-i dezamăgesc şi promit că proiectele pentru care m-au votat vor merge mai departe. Mulţumesc, de asemenea, echipei de la Primărie, viceprimarilor Gigi Ion Matei, Eduard Vîrlan şi Gheorghe Ioniţă, care au continuat proiectele demarate de mine, în perioada în care am lipsit. Îi asigur pe toţi râmnicenii că Primăria municipiului şi Primarul ales de ei le vor fi alături pe mai departe şi că, împreună, vom încerca să găsim soluţiile pentru a face din Râmnicul nostru un oraş minunat”, a declarat primarul Emilian Frâncu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.