Facultăţile, afectate de rezultatele slabe de la bac
Universităţile de renume din ţară au renunţat la examenul de intare la facultate. Acum se intră pe baza dosarului deoarece se consideră că adevarata valoare a fost arătată în rezultatele de la bac şi nu mai este nevoie de un examen care să îi detaşeze pe studenţi.
După ce jumătate dintre candidaţii la examenul de bacalaureat 2011 nu au promovat examenul, universităţile trebuie să găsească soluţii pentru a face faţă, din punct de vedere financiar, lipsei de studenţi plătitori de taxe. Criza le paşte atât pe cele private, cât şi pe cele de stat.
Replicile “cutremurului” de la Bacalaureat se vor resimţi cât de curând şi în universităţi. Numărul mic de posibil candidaţi le poate dezechilibra financiar atât pe cele private, cât şi pe cele de stat.
Cum legea nu le permite să modifice taxele pe ultima sută de metri, unii rectori caută deja alte soluţii pentru a face faţă crizei de studenţi. Concedierea câtorva profesori este una dintre ele.
Pentru Universitatea Bucureşti, neocuparea locurilor cu taxă ar însemna o diminuare a bugetului cu o treime. Cum taxa şi numărul de locuri se stabilesc cu şase luni înainte, modificări la acest nivel nu se mai pot face.
“Nivelul de cunoştinţe al celor care vin la Universitatea din Bucureşti nu creşte, fiindcă aceste măsuri severe nu au fost aplicate de la începutul ciclului de învăţare, ci doar la final”. Singura diferenţă pe care o poate anticipa rectorul între noua generaţie şi cele vechi este trişarea la examene. Probabil că noii studenţi vor fi mai prudenţi în privinţa copiatului.
Efecte asupra profesorilor: unii dintre ei îşi pierd slujba
Într-o situaţie ingrată se află anul acesta facultăţile private, care pierd bani mulţi din cauza lipsei de candidaţi.
Am luat măsuri speciale, am prelungit perioada de înscrieri pentru toată vara. Oricum, universităţile private se bazau mai mult pe cei care lua Bacalaureatul în toamnă sau care nu luau admiterea pe la alte facultăţi în vară”, precizează, rectorul Universităţii private “Spiru Haret”, din Râmnicu Vâlcea.
Una dintre primele măsuri va fi reducerea personalului didactic. Iosif Urs preconizează că 30- 35% dintre posturile cadrelor didactice vor fi restructurate.
Şi rectorul Universităţii Ecologice este îngrijorat: „Facultăţile private vor avea cel mai mult de suferit în urma ratei mici de absolvire la Bacalaureat din acest an. Noi trăim numai din taxe, în timp ce facultăţile de stat au şi finanţare de la buget, şi locuri cu taxă. Avantajul nostru faţă de universităţile de stat este taxa mai mică”.
Carmen CĂLIN







