Festivalul ” WE LOVE MUSIC” și TÂRGUL LOTRILOR, în SIGURANȚĂ! Acțiunile de INFORMARE și PREVENIRE ÎMPOTRIVA DROGURILOR vor continua și în perioada următoare
Polițiști rutieri și de ordine publică, împreună cu polițiști de la Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au fost prezenți în acest sfârșit de săptămână la Festivalul “We love music”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și la Târgul Lotrilor din orașul Brezoi pentru a asigura un climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Colegii de la prevenire, alături de reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, au purtat discuții cu participanții, în special cu tinerii, pentru ca aceștia să conștientizeze riscurile la care se supun atunci când consumă substanțe interzise.
Cei aproximativ 1000 de beneficiari au fost informați cu privire la următoarele aspecte:
- În România deținerea, transportul, punerea în vânzare, vânzarea, oferirea sau alte operațiuni cu droguri sunt ilegale.
- toate evenimentele publice au măsuri stricte de securitate care includ: controlul corporal, al bagajelor și câini special antrenați pentru depistarea substanțelor interzise.
- la evenimente publice cu număr mare de participanți, Poliția poate verifica oamenii chiar și înainte de a ajunge la festival; în gări, aeroport sau în alte puncte de oprire.
- dacă se găsesc droguri asupra ta, în orice cantitate, poți fi reținut de polițiști și nu ți se mai permite accesul în festival.
Aspecte de ordin legislativ:
Articolul 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Articolul 3(1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Articolul 4(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Articolul 5 Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Reamintim faptul că substanțele psihoactive acționează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, modifică senzațiile și percepțiile, atenția, gândirea și imaginația, generând tulburări emoționale și de comportament.
Aceste acțiuni de informare, educare și prevenire vor continua și în perioada următoare, în special în rândul tinerilor, pentru a înțelege riscurile la care se expun și cum li se poate schimba viața pentru totdeauna.







