Fiecare angajat al Oltchim va primi câte 1.400 lei ca ajutor de urgență
Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor social în valoare de câte 1.400 de lei pentru angajații combinatului Oltchim.
„Din cauza dificultăților de asigurare a materiilor prime și a disponibilităților financiare, rezultatul a fost întreruperea activității, acumularea de datorii și întârzierea drepturilor către salariați. Pentru evitarea riscului apariției de excluziune socială și pentru a evita apariția unor probleme sociale suplimentare, în memorandum se propune sprijinirea salariaților și a familiilor acestora prin acordarea de ajutoare de urgență în valoare de 1.400 de lei de salariat”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, care a precizat că plata se va face în două tranșe, din fondurile puse la dispoziție de Ministerul Muncii.
Andrei Zaharescu a mai spus că sprijinul financiar se va oferi „în condițiile legii” pentru toți angajații, dar nu a precizat data la care aceștia își vor primi banii.
Carmen CĂLIN







