Meta
Realitatea Vâlceană

Florinel Constantinescu, învestit primar al orașului-stațiune Călimănești

Vineri, 29 iunie a.c., de la ora 9.00, la Primăria Călimănești a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local Călimănești, dată la care noul primar, Florinel Constantinescu, și-a intrat în atribuțiuni, depunând jurământul de credință. La acest eveniment au fost prezenți doi reprezentanți ai Instituției Prefectului Vâlcea, politicieni de vază ai acestui județ, în persoana senatorului Dorel Jurcan, a deputatului Samoil Vâlcu și alții. Li s-au adăugat reprezentanții Primăriei Călimănești și susținători ai noului primar.

După ce noul primar a depus jurământul în fața a zeci de persoane, a urmat procedura de numire a viceprimarului, prin votul consilierilor. Au fost șapte voturi pentru PDL și opt voturi USL, în cursa pentru viceprimar ieșind învingător Vasile Scîrlea, membru PNL, care a fost felicitat de către primarul Florinel Constantinescu.

Astfel, doctorul Florinel Constantinescu are în program elaborarea regulamentului de urbanism care să dea un plus de valoare orașului Călimănești și crearea unui mediu care să dea calitate de stațiune orașului prin reabilitarea și modernizarea parcurilor, a spațiilor verzi și a căilor de acces către obiectivele turistice. Și asta pentru că, așa cum a susținut în campania electorală, orașul Călimănești trebuie să devină un punct de atracție turistică mult mai mare ca până acum, iar cei care calcă pragul acestui oraș să aibă condiții de petrecere a concediului foarte bune, astfel încât să fie motivați să revină și a doua oară în frumoasa stațiune. De asemenea, primarul Florinel Constantinescu nu va neglija în acest an nici lucrările edilitare care să aducă un plus de confort locuitorilor din acest oraș. Este vorba de reabilitarea și modernizarea trotuarelor, extinderea și modernizarea rețelei de apă și canalizare în zonele Cozia, Păușa, Jiblea Veche, Jiblea Nouă și Seaca, construirea de șanțuri și rigole betonate pentru preluarea apelor pluviale în scopul evitării inundării locuințelor cetățenilor, modernizarea piețelor agroalimentare, înființarea unui târg pentru comercializarea de animale și cereale, reabilitarea islazurilor pentru revigorarea activității de creștere a animalelor. Noul edil șef al orașului Călimănești își dorește și reînceperea lucrărilor de investiții la Liceul Economic GSAC Călimănești. Totodată, va face demersuri pentru păstrarea clinicii de recuperare medicală.

În ceea ce privește viața culturală a orașului Călimănești, primarul Florinel Constantinescu și-a trecut în program realizarea programelor culturale tradiționale Cântecele Oltului și a Târgului anual din data de 8 septembrie.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.