Meta
Realitatea Vâlceană

Formularul 104 „Declarație privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor”

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.950/2012, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 887/27.12.2012, a fost aprobat un nou model al formularului 104 și instrucțiunile de completare ale acestuia, pe care le prezentăm în sinteză în documentarul de mai jos.

Utilizare

Formularul 104 ,,Declarație privind distribuirea între asociați a veniturilor și cheltuielilor,,  se completează  de către contribuabilii  prevăzuți la art.13 lit. c) și e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv de către persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică și de către persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică.

Termen de depunere

Formularul se depune trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I-III.

În cazul  definitivării  impozitului pe profit anual, formularul 104 pentru trimestrul IV  se depune pînă la data 25 martie inclusiv a anului următor.

Atenție!

Formularul 104 se depune, întotdeauna, însoțit de formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.

Pentru trimestrul IV al  anului  2012, se utilizează noul formular 104, însoțit de formularul 100 și ambele formulare se vor  depune pînă la data 25 martie 2013.

Modalitatea de depunere și organul fiscal competent

Declarația se completează cu ajutorul programului de asistență care poate fi descărcat de pe websiteurile:

- ANAF, de la adresa www.anaf.ro, categoria Declarații electronice/Descărcare declarații;

- DGFP Vâlcea, www.finantevâlcea.ro, categoria Utile/Declarații electronice/Descărcare declarații.

Formularul 104 se depune la organul fiscal în a cărui evidență fiscală asocierea este înregistrată fiscal de către asociatul desemnat pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale în format .pdf, cu fișier .xml atașat, pe suport CD, însoțit de formatul hîrtie, semnat și ștampilat conform legii sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Important!

În cazul în care nu există obligația înregistrării fiscale a asociației, formularul se depune la organul fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrată persoana desemnată pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.