Meta
Realitatea Vâlceană

Frâncu îl atacă dur pe primarul Romeo Rădulescu

Luni, 31 octombrie a.c., la sediul PNL, senatorul Emilian Frâncu a susţinut o conferinţă de presă alături şeful de campanie al său, Traian Dobrinescu, de consilierul local PNL, Eduard Vârlan şi consilierul judeţean PNL, Ion Popescu.

Temele principale ale conferinţei au fost problemele cu care se confruntă municipiul,

„Vreau să vă spun că peste tot cam pe unde merg în oraş, oamenii se plâng de dezordine, se plâng că actualul primar PDL nu îşi ţine promisiunile şi m-am gândit că trebuie să-l ajute cineva şi am considerat că este important pentru locuitorii Râmnicului ca acea persoană să fiu eu. Caut să-l ajut pe d-l primar cât pot şi să-i reamintesc de promisiunile neonorate. Aş vrea să exemplific vreo patru, cinci lucruri pe care eu le-am considerat mărunte şi uşor de realizat şi, pe care actualul primar PDL nu le-a pus deloc în practică, deşi a promis cetăţenilor că le va finaliza. Am fost duminică în cartierul Goranu. Evident, acolo  toată lumea se plânge că nu este canalizare. Există rigole pentru colectarea apelor fluviale, dar nu există canalizare pentru apele uzate. Şi în zona Nord sunt o grămadă de probleme:clădiri, blocuri degradate, unde se vede că tencuiala a căzut, unde balcoanele sunt decojite cu cărămizile căzute, pericol mare să se prăbuşească. În şedinţa din plen, Laszlo Borbely s-a mândrit cu proiectul său de a crea piste de biciclete în toate municipiile din România. Eu i-am atras atenţia că în Râmnicu Vâlcea s-au cheltuit, până acum, peste 60 miliarde de lei pe acea vopsea care se tot distruge prin diverse lucrări de spargere a carosabilului, sumă care mi se pare extrem de dubios cheltuită. Dacă vă duceţi în zona Cozia -Mall veţi vedea că aceată dungă galbenă pusă pe trotuar practic desfiinţează trotuarul, practic bicicliştii dau peste pietoni. Aceste dungi galbene sfârşesc în borduri înalte,”a declarat senatorul Emilian Frâncu. (C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.