Meta
Realitatea Vâlceană

Furtuna de ştiri

Noul partener pentru administrarea Centrului Rezidenţial pentru Persoane de Vârsta a Treia va fi supus votării consilierilor locali

După rezilierea contractului de asociere cu Societatea ”Vasiliada” în vederea administrării Centrului Rezidenţial pentru Persoane de Vârsta a Treia, Primăria Râmnicului are în continuare două intenţii de parteneriat venite din partea a două entităţi. Este vorba de Ordinul Cavalerilor de Malta – societate care şi-a dovedit deja capacităţile administrative prin preluarea în gestiune a Spitalului Sf. Ion din Capitală – şi de Fundaţia Academia Română, care ar dori să aducă la Râmnic 15 – 20 de veterani ai armatei israeliene, care să se bucure aici de odihnă şi tratament, cu evidente efecte benefice asupra economiei, în general, şi turismul, în special. Caietul de sarcini actualizat pentru selectarea prin licitaţie a unui partener va fi supus aprobării consilierilor locali în şedinţa legislativului de săptămâna viitoare.

Statuia dedicată Revoluţiei Române amplasată în faţa Prefecturii va fi mutată după data de 22 decembrie în apropierea Bisericii din Troianu

La rugămintea mai multor reprezentanţi ai unor grupuri de revoluţionari, între care se numără şi senatorul Laurenţiu Coca, primarul Emilian Frâncu ia în calcul posibilitatea ca mutarea statuii dedicate Revoluţiei Române din faţa Prefecturii judeţului să se facă după ceremoniile din 22 decembrie 2013. Solicitarea este motivată de dorinţa revoluţionarilor de a avea un moment în jurul căruia să deruleze ceremoniile dedicate împlinirii a 24 de ani de la revololuţia din decembrie 1989. Pe de altă parte, demersurile de mutare a monumentului continuă, primarul Frâncu anunţând că s-a primit acceptul din partea Arhiepiscopiei Râmnicului pentru reamplasarea acestuia în vecinătatea bisericii din Troianu.

Antonie Chelcea, desemnat consilier onorific în domeniul cultelor religioase

Primarul municipiului şi-a luat angajamentul că va face toate diligenţele necesare – prin parlamentarii vâlceni, dar şi personal – pentru alocarea de fonduri de la bugetul de stat necesare finalizării celor patru biserici aflate la acest moment în construcţie în Râmnic. Se speră ca două dintre acestea – Biserica Sfântului Andrei şi cea din Colonie Nuci – să fie finalizate în anul următor, iar celelalte, închinate Sfântului Antim Ivireanul şi Sfântului Calinic, să fie gata în 2015 – prin acestea toate parohiile din oraş urmând să fie acoperite cel puţin pentru un deceniu. Pentru realizarea unei situaţii a nevoilor acestor lăcaşuri de cult a fost desemnat Antonie Chelcea, prezentat de primarul Emilian Frâncu, la şedinţa operativă de luni, drept consilierul său onorific în domeniul relaţiilor cu cultele religioase.

Chipul domnitorului Mircea cel Bătrân, sculptat în calcarul de la Malul Alb

Primăria municipiului intenţionează realizarea unui moment de mari dimensiuni dedicat lui Mircea cel Bătrân: chipul domnitorului urmează să fie sculptat în calcarul de la Malul Alb şi, iluminat corespunzător, va fi vizibil atât din oraş cât şi de pe DN 7. Obiectivul – care este inspirat după cel dedicat lui Decebal de pe malul Dunării – se va constitui într-un punct de mare interes turistic, alăturându-se altor proiecte – renaturarea râului Olăneşti sau Dealul Cetăţuia–”Golgota” – care vor transforma cu adevărat Râmnicu Vâlcea într-un oraş turistic. După întocmire, documentaţia de realizare a acestui monument va fi supusă aprobărilor în vederea găsirii unor finanţări europene pe axele disponibile din anul 2014.

La stadionul din Zăvoi, intrare liberă pe pistă

Stadionul municipal Zăvoi va intra în curând în modernizări, principalele modificări vizând dublarea capacităţii acestuia, schimbarea gazonului şi achiziţionarea unei tabele electronice. Au demarat deja discuţii cu finanţatorul CSM Râmnicu Vâlcea, de la care se aşteaptă o colaborarea mult mai bună decât cu predecesorul său. Totodată, în acest punct de interes sportiv vor funcţiona mai multe cluburi. Primarul Emilian Frâncu a ţinut să dezmintă informaţia conform căreia s-a percepe taxă pe utilizarea pistei de la Stadionul Zăvoi, făcând precizarea că ea este deschisă permanent tuturor iubitorilor de mişcare în aer liber cu excepţia zilelor în care echipa CSM efectuează antrenamente.

Concurs internaţional pentru proiectul de renaturare a râului Olăneşti

Proiectul de renaturare a râului Olăneşti va fi ales în urma unui concurs internaţional pentru organizarea căruia există la acest moment discuţii avansate cu Ordinul Arhitecţilor din România. Se intenţionează ca, prin acest proiect, şi splaiul Independenţei să fie transformat într-o zonă pietonală atât de necesară oraşului şi care va face legătura cu Parcul Zăvoi, ce va intra curând în modernizare pe fonduri europene. Proiectul de renaturare a Olăneştiului, împreună cu pasajul pietonal subteran de pe bd. Tineretului – zona Hermes, vor fi pe lista de discuţii a următoarei şedinţe a Comitetului Tehnico-Economic al Primăriei municipiului.

Urban va face salubrizare gratuită în Ostroveni

Înlăturarea frunzelor căzute masiv pe străzi în ultimele zile este prioritatea SC Pieţe Prest SA, după cum a subliniat primarul Emilian Frâncu, astfel încât pericolul unor eventuale accidentări, dar şi aspectul neplăcut, să fie eliminate complet în cel mai scurt timp. Edilul-şef a apreciat activitatea de până acum a Pieţe Prest, constatând, totodată, că societatea nu face faţă sarcinilor momentului. Ca atare, primarul Frâncu a anunţat că SC Urban SA va presta, cu titlu gratuit, o salubrizare amplă în cartierul Ostroveni, timp de o săptămână, cu toate utilajele existente, inclusiv cu echipamente aduse de la Bucureşti.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.