Gabriel Berca: ,,Valcea are primari model: Radulescu si Nitu”
Ne-am angajat ca guvern să revenim la salariile din 2010, prin prioritizarea cheltuielilor publice, a declarat, vineri la Râmnicu Vâlcea, Gabriel Berca, ministrul Administraţiei şi Internelor.
“Nu avem nevoie de populisme, avem nevoie de explicaţii corecte pentru poporul român. Avem nevoie de integritate în autoritatea centrală şi locală. Nu-mi fac iliuzii, vor mai exista situaţii de corupţie, dar statul român trebuie să dea exemplul că este stăpân pe situaţie. Avem nevoie de stabilitatea percepţiei faţă de statul român. De foarte multe ori aud şi la televizor şi pe stradă – “nu mai am încredere în nimeni”. În spatele acestor expresii stă extremismul, când nu ai încredere în stat, în partide politice, în nimic, putem cădea în extremism. Extremiştii sunt şi populişti şi nu au nici soluţii”, a precizat Berca
În cadrul unei scurte conferinţe de presă la sediul PDL Vâlcea, ministrul Gabriel Berca a declarat printre altele: „Faţă de anul trecut, Râmnicul este acum un oraş frumos, curat, verde, un oraş care are nevoie de continuitate şi eu cred că vom avea rezultate în alegerile locale. Eu cred că domnul primar Romeo Rădulescu, prin pregătire, prin capacitatea intelectuală, prin vârstă, este candidatul ideal. Întotdeauna am crezut în oamenii care la Revoluţie aveau 20 de ani şi care acum trebuie să fie la butoanele României. Sunt oameni care au acum forţă, care au pregătire şi care trebuie să se manifeste. Aşa arată şi Guvernul Ungureanu şi, dacă aţi văzut, Partidul Democrat Liberal a dat şansa unor oameni de această natură să se manifeste.
În paranteză fie spus, am ajuns cel mai bătrân membru al Guvernului din cadrul partidului PDL, mi-am dat seama că a trecut timpul. Ce am remarcat la colegii mei este nu numai profesionalism, ci şi hotărârea de a face treabă. Sunt oameni care vor să demonstreze. M-am întâlnit joi seară cu primarul din Horezu, Constantin Niţu. Este profilul de primar pe care eu mi-l doresc în administraţia locală din România. Om tânăr, cu proiecte, cu realizări şi cu respect din partea comunităţii din Horezu. Este acelaşi profil ca şi al primarului din Râmnicu Vâlcea. Cred în astfel de oameni şi cred în capacitatea Partidului Democrat Liberal de a promova astfel de oameni. Decizia partidului de a schimba un Guvern cu miniştri PDL în totalitate este o decizie curajoasă şi nu ştiu dacă alt partid ar fi făcut acest lucru. Era necesară această decizie, iar mandatul lui Emil Boc, la un moment dat, va fi reevaluat. Oamenii încep să înţeleagă. Populismul nu mai are ce căuta în Europa şi suntem membri ai Uniunii Europene. Şi sunt convins că politica românească poate fi profesionalizată, dar în primul rând trebuie să începem profesionalizarea administraţiei cu adevărat. Nu mă refer la aleşii locali sau la aleşii din alegerile parlamentare, mă refer la funcţionărimea publică, ce trebuie să fie pusă la locul ei pe postul ce-l merită. Aceasta este dorinţa mea ca ministru al Administraţiei şi Internelor şi mai este să ajut administraţia locală, indiferent de coloratura politică, în rezolvarea problemelor. Am toată deschiderea să fac acest lucru şi aici la Vâlcea”, a declarat ]eful MAI, Gabriel Berca.







