Gala Multiplicatorilor de Informaţie Europeană
Miercuri, 19 octombrie 2011, de la ora 14.00, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene Vâlcea, Centrul EUROPE DIRECT din cadrul instituţiei menţionate mai sus invită colaboratorii, partenerii şi voluntarii săi pentru a participa la premierea celor mai activi multiplicatori de informaţie europeană din judeţul Vâlcea. Evenimentul are ca temă „Prin parteneriat către o mai bună informare a comunităţii” si va fi organizat împreună cu Centrul EUROPE DIRECT Piteşti, din Biblioteca Judeţeană Argeş, Serviciile EURES Vâlcea şi Argeş, ENTERPRISE EUROPE NETWORK (de la Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea), precum şi EURODESK (din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale). Cu această ocazie se vor prezenta cele trei reţele de informare menţionate, va fi un schimb de informaţii util între cei ce furnizează informaţii şi cei ce le diseminează. „Acest prilej ne dorim să constituie un loc şi un timp de întâlnire între cei ce furnizează şi cei ce disemineaza informaţia europeană la nivelul judeţului Vâlcea.” a precizat Dana Rădulescu, coordonator de comunicare al Centrului Europe Direct Vâlcea.
Neonilia STAN







