Gigi Matei controlează lucrările de reabilitare pe strada Goranu
Viceprimarul cu atribuţii de primar Gigi Matei, împreună cu directorul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public, a făcut miercuri o vizită în teren în zona Târgului din Goranu, unde se derulează mai multe lucrări de reabilitare pe strada Goranu, tronsonul cuprins în Calea Bucureşti şi podul peste râul Olt. Cu această ocazie, primarul interimar a atras atenţia executantului lucrării că nu vor fi decontate din situaţiile de lucrări bordurile noi utilizate în locul celor montate în urmă cu trei ani. În această zonă se reabilitează trei străduţe laterale şi, totodată, se curăţă rigola pe întreaga lungime a târgului. (A.T.)







