Meta
Realitatea Vâlceană

Gigi Matei, mai greu de ucis decât Bruce Willis

Orice s-ar spune, pesedistul se dă greu dus de la primărie. Ştie bine că nu va mai pupa în viaţa lui funcţia de primar şi se ţine de ea dârz, oricâte capace şi-ar lua de la Mircia Gutău şi aliaţii de conjunctură ai acestuia, liberalii. Gigi Matei e mai ceva ca Bruce Willis iar încăpăţânarea lui nemaipomenită face să reziste încă în funcţia de primar interimar. Nimeni nu ştie cum reuşeşte să rămână la primărie cu doar 6 consilieri din 23, nici măcar pentru o echipă de handbal nu i-ar ajunge. Dar nici nu mai contează, atâta timp cât a reuşit să-i strice planurile lui Gutău care, poate pentru prima oară în viaţa lui, a suferit o înfrângere usturătoare. Bineînţeles, nu ar recunoaşte asta niciodată, mai ales că respinge toate semnalele care-l dau drept capul răutăţilor în chestiunea mazilirii lui Matei. Cumva, toate oalele se sparg în capul liberalilor şi implicit în cel al lui Cristian Buican. Oficial, PNL conduce ostilităţile în Consiliul Municipal, chiar dacă principalul beneficiar ar fi Gutău. Dar cât timp fostul primar al Râmnicului nu-şi asumă în niciun fel schimbarea lui Matei, nici nu decontează eşecul.

În războiul său, Matei are doi aliaţi aproape invizibili: prefectul Cornoiu şi secretarul primăriei, Didoiu. Această tripletă aparent inofensivă a reuşit să dea peste cap ditamai armata liberală, setoasă de sânge, putere şi marafeţi. Dar mai presus de orice, a pus beţe în roate candidaturii lui Gutău din 2016. Acesta nu poate suporta cu niciun preţ că Matei va câştiga puncte electorale preţioase după ce va tăia panglicile la investiţiile cu fonduri europene demarate în oraş. Iar dacă actualul primar interimar, menţinut în funcţie de aranjamentele juridice orchestrate de secretarul primăriei şi juriştii Prefecturii, nu reuşeşte să valorifice loviturile de imagine pe care i le oferă investiţiile despre care făceam vorbire mai devreme, e doar problema lui.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.