Meta
Realitatea Vâlceană

Glasul pământului înăbuşit de focul de pe păşuni

Odată cu venirea primăverii şi demararea curăţeniei specifice acestui anotimp, una dintre principalele cauze de incendiu o reprezintă arderea în condiţii necorespunzătoare a resturilor vegetale. Un pericol mai mare apare atunci când arderea vegetaţiei se face în apropierea construcţiilor sau altor materiale combustibile, precum şi în zona fondului forestier. În ultima perioadă, numai în judeţul Vâlcea s-a înregistrat un număr foarte mare de incendii, lucru datorat focului deschis, care a reprezentat cauza principală a acestora. Aceste incendii s-au datorat nesupravegherii focurilor făcute în aer liber pentru distrugerea vegetaţiilor uscate de pe terenuri agricole (mirişti) sau grădini, aprinderii lor pe timp de vânt ori în apropierea pădurilor, locuinţelor sau furajelor. Prin foc deschis se înţelege arderea în aer liber, respectiv acea ardere care nu se desfăşoară într-un spaţiu închis de combustie. Pot fi incluse în această categorie flacăra produsă de: brichete, chibrituri, lumânări, lămpi sau aparate de gătit, aparate de lipire, tăiere, sudură etc., focul făcut în aer liber în scop de încălzire sau pentru arderea de resturi menajere ori vegetale, precum şi flacăra care apare în urma unor reacţii chimice.
Condiţiile legale ce privesc arderea vegetaţiei uscate pe terenurile agricole

Directorul Executiv al Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea, Florel Bădele, informează pe această cale fermierii şi autorităţile administraţiei publice locale din judeţul nostru despre condiţiile legale ce privesc arderea vegetaţiei uscate pe terenurile agricole şi atrage atenţia asupra consecinţelor provocate de îndepărtarea prin ardere a resturilor vegetale existente pe terenurile agricole. „În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 30/147/2010 al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al ministrului Mediului şi Pădurilor pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC) în România, arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenurile agricole, precum şi arderea vegetaţiei pajiştilor permanente sunt interzise. De asemenea, conform prevederilor art. 94 alin. (1) litera n) din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, persoanele fizice şi juridice, deţinători legali de terenuri, au obligaţia de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Totodată, potrivit art. 98 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus, arderea miriştilor, a stufului, a tufărişurilor şi a vegetaţiei ierboase din ariile naturale protejate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă penală dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală”, ne-a spus directorul executiv, Florel Bădele.

Pentru a da foc, îţi trebuie acordul de la Mediu

De asemenea, arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Astfel, autorităţile locale pentru protecţia mediului vor emite, la solicitarea deţinătorilor legali de terenuri, acceptul pentru desfăşurarea activităţii de incendiere, în baza unui document eliberat de către Unitatea Fitosanitară locală, care atestă prezenţa bolilor sau a dăunătorilor pe terenurile în cauză. „Arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se poate executa numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, cu respectarea măsurilor generale de prevenire a incendiilor prevăzute la art. 97 din Ordinul nr. 163/2007 al ministrului Administraţiei şi Internelor, dar cu mai multe condiţii. Este vorba de faptul că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă, că locurile cu pericol de incendiu se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept, arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii. De asemenea, arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi, utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare, luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor”, a conchis directorul Florel Bădele. (C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.