Greșeli din bucătărie care îți pun sănătatea în pericol
Ești atentă la ce mănânci tu și familia ta, dar nu la fel de atentă atunci când prepari mâncarea. Trebuie să știi că există niște greșeli pe care le faci atunci când gătești și care îți pot pune sănătatea în pericol.
Refolosești uleiul pentru prăjit
Faptul că uleiul ars este foarte dăunător este deja cunoscut. Important este să știi că păstrarea uleiului pentru refolosire poate avea efecte dintre cele mai nocive pentru sănătate. Prăjirea pentru o perioadă mare de timp cu același ulei poate favoria apariția mai multor afecțiuni, cum sunt cele cardiace, dar și unele forme de cancer. Uleiul trebuie folosit o singură dată deoarece, prin refolosire, produsul începe să emane substanțe toxice cancerigene.
Speli carnea de pasăre înainte de a o prepara
Înainte de a ne apuca să gătim obișnuim să spălăm toate produsele cu mare atenție. Un studiu recent spune că nu toate trebuie trecute sub jetul de apă, deoarece prin această metodă putem răspândi o bacterie (campylobacter) care provoacă diaree, dureri de stomac, crampe, febră și starea generală de rău. În timp ce legumele trebuie bine spălate înainte de a le toca, în cazul cărnii de pui lucruri stau diferit. În timpul spălării puiului, răspândim în bucătărie stropi care conțin bacteria campylobacter, contaminând astfel suprafețele de lucru și ustensilele de gătit.
Nu te speli pe mâini când gătești
Obișnuiești să te speli pe mâini înainte să mănânci, dar uiți să te speli și înainte să gătești. Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun este primul pas către o sănătate de invidiat. Gospodina trebuie să-și spele mâinile înainte de a începe sa gătească, după ce a pus mâna pe carnea crudă, de câte ori a tăiat ceapă ori usturoi, după ce a terminat de gătit mâncarea.
Dezgheți carnea la temperatura camerei
Trebuie să pregătești cina și ingredientele tale se află încă în congelator. Primul lucru pe care îl faci este să scoți carnea și să o lași să se dezghețe. Cei mai mulți dintre noi lasă pachetul înghețat la temperatura camerei, însa acest lucru nu este favorabil deoarece alimentele pot dezvolta bacterii.
Soluția este ca atunci când dezgheți pachetul de carne să îl așezi într-un vas cu apă rece. Apoi trebuie să ai grijă și să schimbi apa la fiecare jumătate de oră, în așa fel încât aceasta să nu ajungă la temperatura camerei. Dacă bucățile de carne sunt foarte subțiri, le poți lăsa în apă calduță.







