Meta
Realitatea Vâlceană

„Gutău nu mai e tătucul oraşului”

Interviu – Exclusiv

Chiar dacă timpul nu este cel mai mare aliat pentru primarul în funcţie al municipiului Rm. Vâlcea, Romeo Rădulescu, acesta a acceptat să ne primească în biroul domniei sale şi să răspundă întrebărilor noastre după cum urmează:

Domnule primar, faceţi parte din generaţia de politicieni tineri, consideraţi că asta reprezintă un avantaj pentru dumneavoastră?

Da, pentru mine este un avantaj pentru că am putere de muncă suficientă şi am şi cunoştinţele necesare să fac acest lucru.

Consideraţi că un bun primar se naşte sau se formează?

Se formează, orice om se formează.

Care au fost modelele care v-au influenţat în cariera de politician?

În primul rând trebuie să fii corect, în al doilea rând trebuie să respecţi orice decizie pe linie superioară şi, în al treilea rând, trebuie să  tratezi cu maximă seriozitate orice sarcină pe care o ai, indiferent că  este o sarcină de a vopsi sau de a spăla ceva, până la aceea de a realiza lucruri mari. Orice mărunţiş este important la un moment dat.

Vreţi să spuneţi că aveţi un model la nivel naţional?

Nu pot să spun că am un model la nivel naţional, până la urmă fiecare capătă modelele în ceea ce vrea din viaţă. Eu mi-am stabilit un ţel în viaţă, am mers pe planuri de viitor cum merg şi acum. Am mers pe ideea: “Unde mă văd eu peste 4 ani sau unde mă văd peste 10 ani”, dacă îţi stabileşti un  sens  de acest gen şi faci tot ce e posibil să ajungi acolo, da, dacă nu, nu.

Ce vă diferenţiază de restul candidaţilor?

În primul rând, eu ceea ce spun fac şi după nu mă bat cu cărămida  în piept că am făcut. Trebuie să faci, asta e cel mai important lucru. Ceilalţi vin şi spun: o să facem.  Diferenţa este că eu chiar le fac. Am o experienţă în administraţia publică locală, am o experienţă în ceea ce înseamnă investiţii, am o experienţă în ceea ce înseamnă finanţări de la Uniunea Europeană. În acest moment, din punctul meu de vedere, nu mă bate niciun primar la nivel naţional în ceea ce înseamnă finanţări de la UE, pentru ca am o experienţă.

Consideraţi că susţinerea fostului edil, Mircea Gutău, reprezintă un avantaj pentru  Eusebiu Veţeleanu în cursa pentru primăria Râmnicului?

Da, are un avantaj. Îl ajută imaginea, înseamnă suficient. Oamenii s-au trezit, oamenii vor să fii corect, oamenii vor să fii cinstit, s-au săturat de ceea ce însemna la un moment dat «tătucul oraşului». Oraşul aparţine oamenilor, nu aparţine unui singur om.

Consideraţi că schimbările mari  care s-au produs cu ceva timp în urmă la Guvern vor influenţa în vreun fel activitatea dumneavoastră de primar?

Din punctul meu de vedere nu mă influenţează, pentru că eu ceea ce fac, nu fac pentru Guvern. Eu fac pentru cetăţenii acestui oraş şi în măsura în care nu mă blochează Guvernul prin diferite acte normative, nu am nicio problemă. Toate contractele sunt semnate, finanţele sunt semnate, eu merg mai departe, nu există nicio piedică.

Vă reproşaţi ceva?

Da, poate că stau prea puţin timp cu familia.

Dar pe plan profesional?

Nu, nu am ce să-mi reproşez pe plan profesional pentru că nu asta este ideea. Ideea este că trebuie să faci tot ce îţi stă în putinţă ca să ajungi la  ceea ce trebuie să faci şi, din punctul meu de vedere, am făcut  şi se verifică foarte simplu, ceea ce  am spus că fac acum doi ani de zile, am făcut. Oricine poate să facă o comparaţie. Nu cred că putem să comparăm ce s-a făcut în doi ani de zile cu ce s-a făcut în ultimii 10 ani de zile în oraş.

Cum descrieţi perioada aceasta de când sunteţi primar al Râmnicului şi până în prezent?

O perioadă plină, nu am avut timp de altceva decât de partea asta de administraţie publică locală, este o perioadă din viaţă pe care, din punctul meu de vedere, orice om normal ar trebui să o vadă, să ai o maximă responsabilitate şi să fii, oarecum, la dispoziţia a 100.000 de locuitori, dar e plăcut. Acum o să vedem şi partea a doua pe 10 iunie, dacă a fost şi util, cetăţenii acestui oraş nu cred că pot să se plângă, pentru că ceea ce s-a făcut anul trecut se vede şi va rămâne.

Există proiecte care îi vizează în special pe tineri?

Nu, din punctul ăsta de vedere, proiectele pentru tineri, pentru atragerea  tinerilor,  nu se fac la nivelul unei primării, ele se fac prin programe guvernamentale, însă, peste tot în lumea asta, există un criteriu foarte bun, în momentul în care eşti bun pe un anumit domeniu, îţi faci loc oriunde. Pot să spun exemplul meu, puteam să plec şi eu afară, însă nu am preferat să plec. Vreau să vă spun că majoritatea colegilor mei din generaţie, care erau foarte deştepţi, au plecat afară, iar ceilalţi care erau normali, au rămas aici. Ne-am întâlnit anul trecut la întâlnirea de 20 de ani de zile şi am constatat că noi, care eram în ţară, eram mult mai bine decât cei care erau afară. Ideea este că trebuie să te adaptezi şi trebuie să munceşti, pentru că nimeni nu se naşte învăţat, trebuie să pui mâna să înveţi, să te adaptezi la ceea ce este nevoie pe piaţă. Dacă te mişti, rezolvi.

Un mesaj pentru comunitatea vâlceană?

Mesajul este foarte simplu, fără brizbrizuri, fără prostii, toţi cetăţenii contribuie cu o cărămidă, mai mică sau mai mare, pentru progresul acestui oraş. Eu îi invit pe toţi să participe la acţiunile municipalităţii, să participe la acţiunile de voluntariat şi, cel mai important, să respectăm  ceea ce avem în acest moment.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.