Meta
Realitatea Vâlceană

Horoscop noiembrie 2011: Cum influenţează aspectele astrale fiecare zodie

Horoscop noiembrie Berbec

Pentru Berbec, noiembrie e o lună propice călătoriilor. Cu cât mai îndelungate şi la o distanţă mai mare, cu atât mai bine. În timpul unei astfel de călătorii, e posibil să se lege şi o relaţie de iubire scurtă, dar de o intensitate care ne va face să ne amintim mereu de ea. De asemenea, Berbecii vor acorda atenţie sporită propriului aspect fizic. Bărbaţii vor merge la sală sau măcar la un fotbal cu prietenii, iar femeile vor face vizite mai frecvente la saloanele de cosmetice.

Horoscop noiembrie Taur

Vă implicaţi în tot felul de afaceri, sperând de fiecare dată că veţi reuşi să daţi lovitura. Dacă o ţineţi aşa, până la urmă veţi reuşi să găsiţi reţeta minune, menită să aducă mai mulţi bani Pe de altă parte, nu uitaţi deloc nici de distracţie şli de hobby-urile dumneavoastră. De fapt, în a doua parte a acestei luni investiţi atât bani, cât şi energie în ocupaţii care nu vă aduc altceva decât plăcere.

Horoscop noiembrie Gemeni

Gemenii, oricum o zodie sociabilă, devin acum şi mai deschişi spre tot felul de relaţii. Practic, se împrietenesc cu toată lumea: cu vecinii de pe o rază de trei străzi, cu vânzătoarele de la magazinul din drum spre serviciu, cu câinii comunitari din cartier. Acasă, simţiţi nevoia de frumuseţe şi ordine. Nu mergeţi până acolo încât să faceţi curăţenie – e prea plictisitor! – dar rugaţi sau plătiţi pe altcineva să facă acest lucru în locul dumneavoastră.

Horoscop noiembrie Rac

Aveţi mult de muncă pe parcursul acestei luni. Iar activităţile nu sunt dintre cele plăcute şi relaxante, ci e vorba de muncă propriu-zisă, zi de.. toamnă până-n seară, cu mai multe ocazii. Câteva vizite pe la prieteni vin să mai relaxeze atmosfera şi vă ajută să vă menţineţi optimismul şi o stare de spirit cât de cât bună.

Horoscop noiembrie Leu

Începeţi luna cu o poftă de distracţie extraordinară şi, câteva zile, gândul vă stă tot la petreceri, ieşiri în oraş, întâlniri romantice, organizarea unor excursii. Treptat, vă plictisiţi şi, mai ales, simţiţi o nevoie tot mai acută de bani. Iar rezolvarea nu e decât una: să lăsaţi distracţia pentru mai târziu şi să vă puneţi din nou serios pe treabă.

Horoscop noiembrie Fecioară

Familia este prioritară pentru dumneavoastră, pe parcursul acestei luni. Vă înhămaţi la diferite sarcini, unele dintre ele dificile, cu un singur scop: să le fie mai bine celor de lângă dumneavoastră, persoanelor care vă sunt alături în fiecare zi.

Horoscop noiembrie Balanţă

Sunt drumuri multe de făcut în această lună, pentru Balanţe. Iar majoritatea dintre ele – sau chiar toate – sunt cu treabă, astfel că nu veţi avea timp de pierdut. Cum aceste drumuri ocupă mult timp, veţi fi foarte ocupat şi atunci când vă veţi întoarce acasă, deoarece veţi avea mai mereu câte o întârziere de recuperat.

Horoscop noiembrie Scorpion

În cea mai mare parte a lunii, Soarele se află în semnul dumneavoastră natal, conferindu-vă strălucire şi ajutându-vă să vă impuneţi pe plan social. Găsiţi şi persoanele potrivite să vă ajute în fiecare împrejurare, astfel că vor fi numeroase ocaziile în care veţi avea prilej de bucurie.

Horoscop noiembrie Săgetător

Se anunţă nu una, ci două luni bune pentru Săgetători. Planetel încep să tranziteze, cuminţi, semnul dumneavoastră natal, astfel că beneficiaţi de tot mai multă energie, pe care o veţi putea folosi aşa cum veţi considera de cuviinţă. Marte din Fecioară vă sugerează că cel mai bine ar fi să vă concentraţi pe planul profesional, dar decizia finală vă aparţine. Tocmai de aceea avem liber arbitru.

Horoscop noiembrie Capricorn

Vă izolaţi de lume, pe parcursul acestei luni. Nu aveţi nimic cu nimeni, însă pur şi simplu simţiţi că lucraţi mult mai bine şi că, în general, vă simţiţi mult mai bine atunci când munciţi de unul singur, pe cont propriu. Veţi dedica ore bune studiului. Inclusiv cei care nu au mai pus demult mâna pe o carte vor simţi nevoia să fie cât mai bine informaţim şi vor acţiona în consecinţă.

Horoscop noiembrie Vărsător

Sunteţi foarte sociabil şi prietenos. Vărsătorul e recunoscut oricum ca prietenosul zodiacului, iar acum vă dezvoltaţi şi mai mult această latură a personalităţii dumneavoastră. Veţi participa, aşadar, la diferite activităţi de grup şi veţi prefera să aveţi însoţitori şi colaboratori indiferent dacă e vorba despre muncă sau despre distracţie.

Horoscop noiembrie Peşti

Trebuie să renunţaţi la timiditate şi să păşiţi cu îndrăzneală în locurile publice, acolo unde aveţi şanse să fiţi ascultat de cât mai multă lume. Veţi descoperi că, dacă procedaţi aşa, vă veţi bucura de un real succes şi veţi culege aprecieri cvasi-unanime. Luna noiembrie este proprice, de asemenea, pentru dezvoltarea unor relaţii de cuplu cât mai serioase.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.