Meta
Realitatea Vâlceană

Horoscop săptămânal

Berbec

Luna se va afla în Berbec, prin urmare este Luna plină a Berbecilor, ea se va așeza, nici nu știu cum să spun, o fi bine, o fi rău, alături de Uranus la 6 grade Berbec și va face, firește, o opoziție cu Soarele în Balanță. Aduce, deci, o problemă personală, o chestiune de intimitate, nu neapărat de cunoaștere, cât de crez, de limpezire a conștiinței, dar mă îndoiesc că după această etapă Berbecii vor fi mai liniștiți sau mai fericiți, dimpotrivă, cred că analizând lucrurile pe fondul acesta se vor creea destul de multe bruiaje.

Momentul de Lună plină va trece, dar ei vor recepționa o serie de mesaje și se vor îmbăia într-un context astral care le va permite să analizeze dintr-o altă persepctivă cu luciditate, cu spirit practic, foarte multe detalii de viață personală peste care au trecut cu vederea. Elementele bune ale săptămânii viitoare sunt legate de planeta Venus care va intra în ziua de 4 octombrie în Casa a VI-a a muncii și le dă, așadar, spor, noroc, echilibru, șansă sau posibilitate de a intra în normalitate.

Taur

Unii dintre cei care s-au născut în zodia Taurului s-ar putea să aibă impresia că introduc un element absurd personal, profund subiectiv și implicit nedrept, nejustific din punct de vedere astrologic cu privire la calitățile ori, vezi Doamne, efectele acestei zodii. Nici gând de așa ceva, le simpatizez deopotrivă și le studiez cu egală măsură pe toate. Iată că acum se creează un alt tipar astral, o altă amprentă, care le va construi, le va determina sau le va distorsiona întreaga existență și nu chiar pe termen scurt.

Dacă planeta Marte în ziua de 6 octombrie va părăsi segmentul Scorpionului, în schimb pe 5 și 6 octombrie avem de-a face cu două intrări. Una nu este lipsită de importanță, chiar dacă planeta este neutră și respectiv tratată cu indiferență de către unii astrologi sau privită ca aducând o contribuție modestă. Este vorba de Mercur care în Scorpionul provoacă o modificare la nivelul mentalului, a intențiilor, dar și a felului de a juca mai mult sau mai puțin onest, de a accepta o realitate mai mult sau mai puțin corectă, de a reacționa mai mult sau mai puțin instinctual, Mercur poate să le dea și foarte multă subtilitate pe fondul unei regrupări a sentimentelor într-o direcție negativă.

GEMENI

Luna plină din dimineața zilei de 6 septembrie nu le aduce celor născuți în zodia Gemenilor decât probleme sentimentale, probleme legate de copii, educație, înțelegere, investiție sau corespondență spirituală, precum și niște relații destul de iritate cu prietenii.

Săptămâna le aduce un foarte bun plasament al tuturor gesturilor, energiilor fizice, inițiativelor spre casă, gospodărie, ambient, curățenie, reamenajare, investiții, ordine și o preocupare conexă, dar foarte firească și logică într-o astfel de suită cu privire la sănătatea familiei și la creerea unui mediu curat, septic sau care să provoace o stare de confort, liniște, destindere și protecție pentru toți membrii familiei.

Elementul important însă al acestei săptămâni îl reprezintă deschiderea unui capitol care îi va preocupa de acum încolo doi ani și niște luni. Este vorba de tranzitul planetei Saturn care va intra în Casa sănătății și care, atenție, poate acutiza unele boli instalate, poate declanșa boli ascunse, mai ales bolile care au o explicație psihologică, un fundament psihic, un șoc afectiv sau care au un substrat endocrin ori viral.

RAC

Luna plină din dimineața zilei de 30 septembrie poate să le aducă celor născuți în zodia Racului impactul frontal al unor probleme destul de greu de administrat într-un plan care poate să le fie contractual sau poate să fie liber ales.

Colaboratori uneori aleși pe bază de simtație și nu pe bază de competență sau pe baza unor criterii socio-profesionale reușesc să dea peste cap întreaga viață a unui nativ.

Apar nemulțumiri, dispute, revolte, situații conflictuale care chiar dacă sunt destul de bine ținute sub control sau au fost până acum, în această zi ori în preajma datei de 30 septembrie se pot corola cu mânie, cu revoltă, cu furie, cu instabilitate psihică și cu dorința acută a celor născuți în zodia Racului de a pune piciorul în prag, de a lămuri, de a tranșa definitiv o serie de chestiuni chiar dacă ele vor fi în paguba nativilor, chiar dacă vor pierde timp, bani, sănătate, poate chiar credibilitate sau poate chiar vor pierde niște aliați și niște prieteni, cum ai pocni din degete un nativ din zodia Racului dacă dă într-un prieten se poate trezi cu un pogon de dușmani

LEU

Cerul astral al nativilor din zodia Leului se plasează oarecum straniu față de celelalte semne care primesc influxuri puternice. Pe de o parte, planeta Saturn intră în Scorpion și le activează Casa a IV-a, Casa locuinței, a gospodăriei, a relațiilor de familie și ea poate să stea, am spune, ascunsă, ineficientă, nevăzută, neauzită foarte mult timp, jumătate de an, un an, poate chiar doi ani.
Și în răstimpul cât va tranzita semnul Scorpionului Saturn poate să le dea Leilor niște semnale, spun mai mult semnale decât impulsuri sau evenimente. Îi poate pune pe gânduri sau îi obligă la un moment dat să mediteze asupra unor condiții strict personale care țin de familie, de trecut, de strămoș, de limbă. Probabil că sunt elementele constitutive, fundamentale și prin asta mai discret trăite și mai puțin lesne de identificat de către nativi pentru că reprezintă construcția eului interior.

FECIOARĂ

Prin încărcarea Casei a III-a locuită de Scorpion și primitoare acum a două noi tipuri de vibrație provenind de la Saturn și Mercur, cei care s-au născut în semnul Fecioarei pot să se aștepte la o serie de momente prin care poate nu au trăit sau, dacă au trăit, nu le-a fost foarte simplu. Primul impuls astral este acela de a nu răspunde provocărilor, de a ține pentru ei o informație, de a fi destul de morocănoși când li se cere prietenia pe facebook sau când sunt invitați la un dialog.

Sunt parteneri de dialog crispați, tăcuți, morăcănoși, absenți, cufundați în propriile lor gânduri și probleme care nu reușesc să se debaraseze de necazurile care provin din familie sau de stresul și responsabilitățile ce le incumbă locul de muncă. De aceea, această Casă a III-a, care este și a învățăturii și a unei exprimări libere, poate pentru unii nativi din Fecioară de acum încolo să reprezinte un important factor de blocare a unei activități sau chiar a accesului la instituții de învățământ.

BALANȚĂ

Balanțele au destul de mult de furcă cu planetele. Mai întâi este Soarele care îi muncește destul de bine, îi răscolește, chiar dacă până la un punct îi protejează. Apoi este fenomenul de Lună plină care îi implică și pe ei cu acel Soare în Balanță și cu acea Lună în Berbec, în conjuncție cu Uranus.

Cam complicată povestea, cam conflictuală, cam stresantă, ea poate să aducă în preajma datei de 7 septembrie sau, ca o consecință, de-a lungul întregii săptămâni viitoare o chestiune legată de contract. Apoi, dacă ne gândim că în acest joc deranjant și supărător intră și Pluton și alcătuiește un dificil careu în T la grad perfect, se poate spune că săptămâna începe crispat și deloc îmbucurător pentru acești nativi. Nu neapărat sub semnul veștilor, cât sub semnul trăirilor și al evenimentelor care se observă cu ochiul liber. Ceea ce se întâmplă însă spre sfârșitul săptămânii este de natură să pună o piatră peste hotar în existența acestor nativi cu privire la bani.

SCORPION

Încărcată de tensiune este dimineața zilei de 30 septembrie și dacă așa o încep unii Scorpioni s-ar putea să continue pe direcția unui stres interior puternic, al unei nemulțumiri și revolte profunde întreaga perioadă pe care o analizăm. Apoi, de capul lor se țin mai multe planete.

Deocamdată este Marte care e pe punctul de a părăsi semnul zodiacal, nu va mai reveni în Scorpion decât peste doi ani, și-a făcut datoria, i-a transformat în niște ființe active, luptătoare, rezistente și tenace și pe principiul maurul și-a făcut datoria, maurul trebuie să moară, Marte se duce în Săgetător începând cu 7 octombrie. Îl lasă însă pe Saturn care este exact opusul structurii dinamice marțiane. El va aduce o reconfigurare existențială lentă, profundă, temeinică, radicală, răscolitoare de care nu va scăpa niciun Scorpion. Pune în discuție întreaga existență, toate valorile, toate premizele, toate mizele pe care și le-a construit, le-a elaborat, le-a cultivat, le-a udat la rădăcină încă din copilărie fiecare Scorpion

SĂGETĂTOR

Pentru nativii din semnul Săgetătorului intrarea planetei Saturn, eveniment major din punct de vedere astronomic și, evident, astrologic, aduce supremația tristeții, a reculegerii, a interiorizării, a meditației, a experiențelor radicale, profunde, covârșitoare care pot să dea destinului turnuri inexplicabile. De acum încolo, timp de doi ani, acești nativi ar trebui să se aștepte în orice clipă ca în celebra piesă muzicală a lui Beethoven, destinul să le bată la ușă.

Motivația acestor evenimente radicale vine din trecut, are o explicație în arborele genealogic, în karmă, într-un contract încheiat în momentul când au dorit să trăiască și să se încarneze pe acest pământ, în planul divin în care le-a fost dat și pe care l-au acceptat și care este denumit, cel puțin la noi în popor, cu un termen de o mare complexitate rostit de foarte multe ori cu o mare neseriozitate, și anume soartă.

CAPRICORN

Pentru unii dintre cei care s-au născut în zodia Capricornului se pune problema radicalismului. Gata! S-a terminat cu joaca, cu îndoiala, cu necunoașterea, cu ambiguitatea sau cu amestecul confortabil între bine, binișor, cald, rău și așa mai departe. Acum este momentul când se tranșează tot felul de situații și mai ales se spune adevărul.

Deloc greu de acceptat de către nativii din Capricorn pentru că nu este vorba de o surpriză, ci este vorba de un moment pe care și ei îl așteptau. Un moment care poate să plece de la o discuție principială, de la o situație convulsivă peste care nu se mai poate trece, de la o realitate ireconciliabilă care nu mai poate fi tratată cu indiferență, cu naivitate sau cu un soi de copilărească, infantilă, lipsă de respect ori de grijă pentru consecințe.

VĂRSĂTOR

Celor care s-au născut în zodia Vărsătorului li se întâmplă un lucru pe care nu aș dori să fiu considerată nedelicată, denumindu-l nostim. Pentru că deși are un grad de ridicol cosmic, de umor universal, are și un grad de surpriză, de noutate și de risc care uneori te face să amuțești și să îți înghețe zâmbetul pe buze.

Prin urmare, ca să-ți dea Dumnezeu o fază de Lună plină fix peste Uranus care este guvernatorul Vărsătorilor și această opoziție cu Lună în Berbec atât de războinică și cu un Soare în Balanță deloc înțelegător și vârful de scurgere să fie pe Casa a XII-a, adică nimic din ceea ce se întâmplă nu va avea un înțeles și un rost. Nu vor știi de ce a trebuit să se întâmple un anume lucru, de ce cutare om a trebuit să spună, să facă sau să provoace ceva în preajma lui de așa natură încât să-l vizeze și pe cel născut în semnul Vărsătorului.

PEȘTI

Pentru cei care s-au născut în zodia Peștilor 30 septembrie este o linie de demarcație într-o chestiune de atitudine și de implicare ori de decizie interioară cu privire la felul în care trebuie să vină banii în casă, în buzunarul personal, felul în care trebuie să-i cheltuiască, să-i investească, să-i administreze, să-i risipească, să-i piardă ori să-i riște.

S-ar putea ca în toată această poveste să contribuie o cunoștință. Nu pot să stabilesc gradul de prietenie, dar este posibil ca acea persoană fie dându-le o informație utilă, fie avertizându-i, fie sfătuindu-i de bine, fie prin model personal să reprezinte un criteriu de referință pentru Pești.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.