Meta
Realitatea Vâlceană

Ia de-aici pamfletu’ cu un leu biletu’

Ginecologul de orificiu și psihologul de serviciu

La Colegiul Lahovari, doi profesori (unul de geografie și celălalt de filozofie) s-au bătut pe holul locașului de cultură pentru întâietatea la eleve. Nu pot să spun că n-ar fi avut dreptate fiecare pe partea lui, dar de la sângele din nas până la cel mai de jos, pare să fie o geografie ca și o filozofie care, oricât am zice, nu prea dă cu reputația de dascăl. Colegiului Hormonal, în care mi-am petrecut și eu adolescența pe vremea când se numea Liceul Nicolae Bălcescu, i-aș pupa și acum prima treaptă a scării care m-a dus până în paradisul culturii, evident, cu amprenta pantofului care mi-a colorat adolescența. Vroiam să zic că pe atunci, potrivit pregătirii, profesorul nu dădea note de trecere repetentului la orele de curs, declarându-l apoi eminent la orele de meditații. Domnul Bălășel, regret diminutivul care îl aruncă la coada profesorimii, cică ar face bani de la elevii care vin să le fie mirosiți ciorapii în cadrul meditațiilor date la domiciliu. Nu cred și nu mă bag, considerând că este supt demnitatea celui care a aflat că soră-sa, tot din auzite, la Liceul Chimic le-a șoptit elevilor preferați rezolvarea problemelor în timpul examenelor ce urmau să-i aducă ei prestigiul de profesoară exemplară. Probabil să fi fost tot gura târgului, ca urmare a detractorilor cu meditații în particular, că altfel cum!

Veniți pe cărările USL, bălășelul și sorelul de la Energetic, tot după gura târgului, n-ar prea face onoare celor ce îi recunosc profesorului de fizică Iohannis dobândirea celor șapte case din meditații, nu de alta, dar ei n-au ajuns la performanța sibiană. De-o fi una, de-o fi alta, dacă poporul a ales ceea ce va fi să i se împlânte, este bine să accepte că Învățământul din Vâlcea, la Colegiul Național și cum am mai spus, poate fi, să zicem așa, „La trecutul mare/ Mare profitor!” restul, cum este cazul profesorilor care se încaieră din cauza elevelor disponibile, ține de domeniul privat, unde nu avem ce căuta fără consilierea ginecologului de orificiu și a psihologului de serviciu.

Petrinel ȘTEFĂNESCU

* * * * *


Un german și un oltean fac cât un Dorel d-un an

„Dorel”, meseriașul român care se pricepe să strice tot a dat lovitura și la Râmnicu Vâlcea, dedicându-i ultima operă lui Klaus Iohannis într-o lucrare făcută nemțește, dar din păcate, românește. Vă ofer traducerea: „Bă, Petrinele, vino să vezi ce c… german au făcut unii din Sibiu care recondiționează acoperișurile și au construit mansardele din oraș!” – mi-a spus nașu’ Rică, gestionarul magazinului AJVPS Vâlcea. De la geamul magazinului am văzut ceea ce puteți auzi „Cu ochii mei” – vorba lui Vanghelie: o tablă de câteva zeci de kile stă să cază de pe culmea acoperișului, în urma unei lucrări nefinalizate de „Dorel”. În fața sediului BRD și a sediului AJVPS, dacă treci și nu te asiguri, de pe acoperișul blocului din față, te paște drobul de sare de pe Strada Mare. Ca buni cetățeni, fără speranța că va trece pe acolo Iohannis, ci un prăpădit care nu l-a votat, am cerut ajutor la 112, spre a rezolva problema. 112 mi-a răspuns, dar mai bine că mi-a făcut legătura cu pompierii, în lipsa unui translator. Pompierii i-au însărcinat pe polițiștii din partea cărora am primit, 10 minute mai târziu, ajutorul agentului principal Trașcă, să trăiașcă, să binemertească și celelalte de cuviință. A venit și un om din partea ADP să ne lămurească în problema că nu le cade în sarcină o chestiune a Asociației de Locatari. Bună ziua și la revedere! Ne-au contactat pompierii, dacă nu cumva am fi locatari în blocul cu drobul de sare. Nu! Mai bine în blocul cu Miliția, dar ce zic eu, că în cazul în care apelam la a doua scară, pe dreapta, îl aveam acum la cap pe însuși ÎPS Gherasim, coborâtor pe burlan, după învierea celor fără de moarte.

Important este că, până la urmă, s-a lăsat așa: dacă ANI îi ia beregata lui Iohannis, e gata! Dacă nu i-o ia, este bună și tabla de pe acoperișul cu pricina care ne-ar putea izbăvi de cele ce vor urma. Amin!

PS: Nene, dacă nu vreți să înregistrați și mortăciuni în urma cozilor de la consulate, aici în Râmnicu Vâlcea, rezolvați problema lui „Dorel” care mai are un pic înainte să-și dea drumul de pe acoperiș!

Petrinel ȘTEFĂNESCU

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.