Meta
Realitatea Vâlceană

Iarna ne bate la uşă: De miercuri seară până vineri: Cod galben de ninsori!

• De joi dimineaţă şi până vineri la prânz, în zonele de munte din Vâlcea va ninge, iar în cele de deal va ploua!

• Judeţele ce vor fi afectate sunt: Maramureş, Banat, Mureş, Suceava, Harghita, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Galaţi, Vrancea, Braşov, Buzău, Prahova (jumătatea de nord), Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea (jumătatea de nord), Sibiu şi Gorj.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 19 noiembrie a.c., două atenţionări Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi de ninsori şi intensificări ale vântului, valabile de miercuri seară, până vineri la prânz. Prima vizează jumătatea de est a ţării unde, în intervalul 19 noiembrie, ora 18.00 – 20 noiembrie, ora 6.00, va ploua, cantităţile de apă urmând a depăşi local 25 litri/metrul pătrat şi, izolat, 40 — 50 de litri/metrul pătrat. Cea de-a doua atenţionare Cod galben de ploi şi ninsori va fi valabilă în intervalul 20 noiembrie, ora 6.00 – 21 noiembrie, ora 12.00, când în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în zonele deluroase aferente vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă.
Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în regiunile estice unde vor fi rafale de peste 55 kilometri/oră, iar pe crestele montane va sufla cu 70 — 80 de kilometri/oră, viscolind temporar ninsoarea.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.