Meta
Realitatea Vâlceană

Ilie Fârtat, la primul mandat de primar

Horezenii au votat pentru schimbare,

O altă schimbare o constituie și noua conducere a Primăriei Horezu, unde Ilie Fârtat a câștigat în fața democrat liberatului, Constantin Nițu. A fost o luptă strânsă între cei doi, iar, după părerea noastră, votul politic a fost cel care și-a spus ultimul cuvânt, ca și la Primăria Râmnicului, de altfel.

Astfel, din 22 iunie a.c., ora 18.00, de la învestirea sa în funcție și de la depunerea jurământului de credință, Ilie Fârtat va prelua conducerea orașului ceramicii românești.

Din câte ne amintim din programul electoral, prioritățile noului primar al orașului Horezu, Ilie Fârtat, le constituie îndeosebi dezvoltarea ministațiunii turistice de pe Vârful Romani, crearea unui parc industrial în zonă, ca o componentă unui program mai vast ce vizează întreg județul, dar  și asigurarea fondurilor necesare pentru modernizarea infrastructurii rutiere din oraș.

Susținere masivă din partea președintele CJ, Ion Cîlea, pentru Ilie Fârtat la fotoliul de primar al orașului Horezu

Președintele PSD Vâlcea, dr. ing. Ion Cîlea s-a arătat bucuros de a forma o echipă cu Ilie Fârtat în administrația publică, dată fiind că Ilie Fârtat a fost candidatul USL pentru primăria Horezu.

„Până acum, despre mine se spunea că știu fiecare colț al localităților din acest județ. Am avut prilejul să fiu coleg în Consiliul Județean vreme de opt ani cu Ilie Fârtat și vă pot spune că este același gen de om. Este omul care s-a dedicat dezvoltării acestei zone și mai ales a acestui oraș. Este omul care a știut să vă asculte necazurile și să găsească soluții pentru ele. Vă promit că împreună vom reuși să asigurăm dezvoltarea acestei localități”, a garantat Ion Cîlea la lansarea candidaturii lui Ilie Fârtat, drept dovadă că i-a și purtat noroc!

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.