Impozitarea activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi a gazului natural
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 52/23.01.2013, a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi a gazului natural.
În documentarul de mai jos, prezentăm principalele aspecte reglementate prin acest act normativ.
Obligaţie
Începând cu 1 februarie 2013, se instituie impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural. Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural reprezintă venit la bugetul de stat.
Impozitul pe monopolul natural este aplicabil operatorilor de transport de energie electrică şi gaze naturale licenţiaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRDE). Impozitul pe monopolul natural se aplică şi operatorilor economici distribuitori de energie electrică şi gaze naturale, licenţiaţi de ANRDE, titulari ai unor contracte de concesiune încheiate cu Ministerul Economiei şi Comerţului sau cu autorităţi locale, care aplică prevederile art. 48 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (1), (2) şi (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.
Sumele aferente impozitului pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, calculat conform actului menţionat mai sus, reprezintă pentru aceşti operatorii economici cheltuieli deductibile la stabilirea profitului impozabil, în condiţiile prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Modul de calcul
Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural se aplică pe fiecare MWh pentru care se facturează serviciile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale. Valorile impozitului pe monopolul natural aplicabil de operatori sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordonanţă.
Declararea şi plata
Operatorii economici au obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la organul fiscal competent până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost facturate serviciile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale.
Operatorii economici vor calcula şi plăti lunar impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.
Impozitul se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural se stabilesc prin ordin al preşedintelui ANAF, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei.
De reţinut!
Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2013 se aplică până la 31 decembrie 2014.







