În anul 2011, vâlcenii ocupă locul întâi pe ţară la mobilitatea forţei de muncă
Mobilitatea forţei de muncă presupune activitatea prin care o persoană fără un loc de muncă îşi găseşte un job la o distanţă mai mică sau mai mare de domiciliul stabil. Aceasta înseamnă fie că angajatul să facă naveta fie să-şi schimbe domiciliul mai aproape de noul loc de muncă.
Statul român încurajează şomerii indemnizaţi să îşi găsească un loc muncă la mai mult de 50 de km faţă de domiciliul stabil sau cei care, ca urmare a plasării în muncă îşi schimbă domiciliul, prin acordarea de stimulente financiare.
Pentru aceste două categorii de şomeri se acordă, o singură dată, fie o primă de încadrare de 1000 lei fie o primă de instalare de 3500 lei, ambele neimpozabile. În anul 2011, judeţul Vâlcea se află pe primul loc pe ţară la stimularea mobilităţii forţei de muncă cu un număr total de 325 „şomeri mobili”, din care 200 şi-au schimbat domiciliul iar 125 fac naveta la mai mult de 50 Km faţă de domiciliul stabil. Până la sfârşitul anului, alţi 120 de vâlceni vor beneficia de aceste măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă.
Dacă raporturile de muncă încetează din iniţiativă sau din motive imputabile angajatului într-o perioadă mai mică de un an de la data încadrării în muncă, sumele primite de beneficiar se vor restitui statului român.
„Şomerii care se încadrează la peste 50 de Km de domiciliul stabil sau îşi schimbă domiciliul ca urmare a angajării, fac un efort suplimentar faţă de celelalte persoane care îşi găsesc un job, iar în condiţiile socio-economice actuale orice loc de muncă ocupat este important. În acest context, AJOFM Vâlcea va continua şi în viitor să stimuleze financiar aceste persoane, nu înainte de a verifica dacă se respectă toate condiţiile prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,” a precizat directorul executiv al AJOFM Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu.
Carmen CĂLIN







