În confruntarea cu liberalii, Nicu Cornoiu e mai Zen decât Dalai Lama
Dumitru Nicu Cornoiu pare genul de om care are nevoie de interpret pentru a dialoga cu semenii săi. Îi place să folosească în toate ocaziile cuvinte care sună bine dar al căror sens pare să-i scape. Nu spun că nu înţelege ce zice, însă dă impresia asta, mai ales că îi tremură niţel şi vocea. Cumva, ai impresia că întreaga sa carieră s-a sprijinit pe lucruri pe care nu le stăpâneşte, aşa cum reuşeam eu uneori să iau note mari la teze în liceu, deşi nu învăţasem nimic. Umpleam foi întregi cu tot felul de lucruri care nu aveau legătură cu subiectul, foloseam cuvinte pompoase şi, cum-necum, scoateam de un 8 -9.
Împins de la spate de forţe nevăzute, domnul Cornoiu a fost în tot felul de funcţii la viaţa lui şi toate parcă i-au venit cu cel puţin două numere prea mari. Din vremuri imemoriale a condus Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu aerul că stă în funcţia de director executiv aşa cum stă un F16 pe un portavion, mereu gata să decoleze spre zări mai luminoase. Pentru că domnul Cornoiu nu s-a mulţumit niciodată cu AJOFM-ul, năzuind cu trecutul său de psiholog neîmplinit către posturi aflate şi mai mult în lumina reflectoarelor. De-a lungul anilor, şi-a rezervat funcţia de director executiv al agenţiei aşa cum locatarii îşi păstrează locurile de parcare cu ajutorul cărămizilor. Între timp, a reuşit să ajungă secretar de stat în Ministerul Muncii iar de vreun an şi ceva, prefect. Când i se termină mandatul, se întoarce ca de obicei, la AJOFM, de unde se va pensiona probabil când vor fi posibile călătoriile în timp. Atunci, domnul Cornoiu va apăsa „Back” şi va alege să-şi reia atribuţiile de şef al AJOFM Vâlcea cu posibilitatea autosuspendării de fiecare dată când i se va ivi ocazia să prindă o demnitate mai atractivă.
Sunt puţini vâlcenii care au reuşit să colecţioneze atât de multe posturi precum domnul Cornoiu. Atât de puţini, încât ar putea să formeze un club select al oamenilor care, deşi nu sunt recomandaţi de un nivel extraordinar de aptitudini, au extraordinar de mult lipici la funcţii. Legenda spune că la botezul micuţului Nicuşor au venit nu trei, nu patru, ci şapte ursitoare care l-au sortit să fie cel mai norocos dintre norocoşi. Au vrut astfel să se revanşeze pentru că uitaseră acasă, din cauza consumului excesiv de alcool, restul calităţilor cu care ar fi trebuit să-l gratuleze pe bebeluş.
Având aerul omului liniştit, care ştie că nu ştie nimic, prefectul de Vâlcea proţăpit de UNPR în coastele liberalilor băştinaşi, s-a trezit în mijlocul unei furtuni care era să-l arunce peste bord cât ai zice „psiholog”.
Nu reiau aici subiectul schimbării majorităţilor în Consiliul Judeţean şi Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea ca să nu vă plictisesc, dragi cititori. Ceea ce trebuie să reţineţi este că domnul Cornoiu a rezistat eroic în faţa a cel puţin două atacuri ale liberalilor. Incredibil, dar atât în ianuarie, cât şi în iunie, prefectul nu s-a clintit, deşi s-a trecut la ameninţări penale. Între noi fie vorba, este puţin probabil ca el să fi înţeles ce i se petrece. Chiar domnia sa a recunoscut că ştiinţele juridice îi sunt complet străine, bazându-se integral pe competenţele juriştilor Prefecturii. Tocmai ăsta a fost norocul său, că nu are habar de chestiuni de ordin juridic. Dacă ar fi avut cea mai insignifiantă competenţă în drept, ar fi încercat să găsească singur soluţii iar asta ar fi fost cu adevărat o dramă pentru Prefectură. Aşa, lăsându-se pe mâinile salariaţilor instituţiei, a reuşit cumva să rămână la suprafaţă, plutind Zen, încăpăţânat şi indiferent la valurile de furie ale liberalilor, netrecându-i prin cap nicio secundă să se lase purtat de ape şi să dispară prin complicatul sistem de conducte care l-a propulsat în fruntea vieţii publice a judeţului, pentru a reapărea în locul său de meditaţii de la AJOFM.
Domnul Cornoiu a învăţat, de-a lungul carierei sale politico-administrative, că agitaţia nu face bine. Din acest punct de vedere, se aseamănă cu o specie ciudată de peşte oceanic, care, pentru a se hrăni, se preface că este un bolovan. Ceilalţi peştişori trec pe lângă el ca şi cum ar trece pe lângă o piatră şi, într-o fracţiune de secundă, sunt înghiţiţi de bizara creatură. Aşa a făcut şi domnul Cornoiu, făcându-i să creadă pe liberali că este un bolovan şi pot face abstracţie de el. Când erau mai siguri pe ei, s-au trezit înghiţiţi de bolovan şi reduşi la tăcere. Toată viaţa lui, domnul Cornoiu a aplicat perfect strategia mediocrităţii, reuşind să se confunde cu peisajul, să nu iasă în evidenţă prin nimic şi totuşi, să câştige de fiecare dată. De fapt, strategie e mult spus, a fost vorba mai mult de ceva instinctiv, venit din nevoia de supravieţuire. A căzut mereu în picioare, a câştigat mult investind puţin sau deloc, a ocupat funcţii înalte cărora probabil nu le-a priceput de fapt adevăratul sens, dar de care s-a folosit pentru a supravieţui.
Acesta este secretul său, cu care a înaintat prin viaţă aşa cum unul care nu ştie să înoate îi depăşeşte pe înotătorii cu experienţă doar pentru că are în jurul său un colac gonflabil. Asta nu a înţeles, credem noi, nici Cristian Buican atunci când şi-a pus mintea cu Nicu Cornoiu…
Anemona TĂNASE
