În intervalul 16-22 octombrie: Poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi au depistat 36 de călători frauduloşi
În perioada de 16-22 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Transporturi şi cei din cadrul posturilor subordonate, au organizat acţiuni împreună cu jandarmi şi organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.
Cu această ocazie au fost efectuate 16 controale pe linia pazei bunurilor şi valorilor monetare, la centrele de colectare a fierului vechi şi pentru prevenirea comerţului ilicit în zona gărilor şi în trenurile de persoane.
Totodată, au fost executate 77 de patrulări, în timpul cărora au fost legitimate 85 de persoane, au fost depistaţi 36 de călători frauduloşi şi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3260 de lei.







