În memoria lui Sergiu Nicolaescu
Ca la noi, la nimeni! Nu cred că există vreun cinefil în România care să nu fi auzit de Sergiu Nicolaescu și de filmele lui. Nu știu dacă prin alte părți penibilul însoțește cu atâta energie trecerea în neființă a unui om, fie el actor, regizor, politician ori milionar în euro, sau toate la un loc, cum e cazul lui Nicolaescu. Cred că, în mod firesc, sfârșitul unui om, fie el bun sau rău, ar trebui să aducă măcar un scurt moment de reculegere pentru cei din jur și ceva mai multă liniște, nu doar goana după senzațional și scandal cum, greșit, se procedează la noi!
Nu osanale fără limită, dar nici înjurături și acuzații la care un mort nu poate răspunde! De ce trebuie să ne intereseze viața personală a cuiva? Ce legătură are că soția lui era mai mică cu 47 de ani? Treaba lor, doar ei știu ce-a fost între ei, filmele rămân aceleași. Dar nu, pe noi ne interesează mai mult care cu cine, de ce, pentru ce, decât munca de-o viață a unui mare om ce rămâne în patrimoniul cinematografiei românești.
Moartea lui Sergiu Nicolaescu, la fel ca și moartea unui alt mare om de cultură, Adrian Păunescu, a avut însă darul să umple de ridicol întreaga societate românească. Cum moare un om important apar și „moștenitorii” de care până acum n-a auzit nimeni.
Omul e bogat, de ce să nu apară la timp „copiii din flori” să se bucure de averea muncită doar de el și râvnită de toți?
Aș îndrăzni să spun că penibilul a atins noi culmi în aceste friguroase zile de ianuarie, de început de an. Penibile îmi par reacțiile mulțimii ultraortodoxe care nu și-l poate închipui pe „marele Sergiu” dorindu-și să fie incinerat, penibile reacțiile primitive ale Bisericii Ortodoxe Române, penibile și inițiativele mass-media ce a organizat un monstruos priveghi național în care atenția e îndreptată exclusiv spre văduva lui Sergiu Nicolaescu. Că a avut paltonul alb, c-a scris nu știu ce mesaj sugestiv pe coroana de flori… Oare n-ar fi mai bine să lăsăm sufletul lui Sergiu Nicolaescu să se odihnească în pace?
Să respirăm adânc și să mergem ușor mai departe! Urmează o lungă listă de monștri sacri și de vedete contrafăcute care vor trece în neființă în anii ce vin, iar gloata are un mare apetit pentru morți. Ea știe cât a suferit cântând Mădălina Manole și n-a fost apreciată, ce poezii grozave a scris Adrian Păunescu și cât de mare a fost regizorul Sergiu Nicolaescu, însă sunt lucruri nesemnificative! Semicultura curge prin venele noastre ca transpirația pe spatele unui obez!
Din păcate pentru noi, dacă nu știm să apreciem adevăratele valori românești, setea de modele facile îi va impune conștiinței populare pe Florin Salam, Guță sau Baby Minune drept eroi naționali. Dacă nu ne schimbăm prioritățile și-o ținem tot în ritmul acesta suntem un popor pierdut, ne merităm soarta și renumele pe care ni l-am făcut în Occident. Ar fi păcat…
Anemona TĂNASE
