În Vâlcea s-au născut 38 de bebeluși
În perioada 21-27 februarie a.c., la Biroul de Stare Civilă Vâlcea s-au înregistrat 38 de nașteri, respectiv 20 de băieți și 11 fete, 12 căsătorii și 22 de decese.
În comparație cu anul trecut, putem s
pune că numărul nașterilor a scăzut. Dacă în 2010, în aceeași perioadă de timp au fost înregistrate 416 nașteri, anul acesta numărul lor a ajuns la 366 de nașteri. Și în rândul căsătoriilor putem vorbi de o scădere. Astfel că dacă în luna februarie a anului trecut s-au oficiat 60 de căsătorii, anul acesta, în aceeași perioadă de timp s-au înregistrat doar 47.
Nici la capitolul decese nu stăm prea bine, numărul acestora a început să crească. Anul trecut au fost înregistrate 167 de decese, iar anul acesta 169. Informațiile ne-au fost oferite de Gabriela Pârvu, inspector în cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor Vâlcea, Biroul de Stare Civilă.
Neonila STAN







