Meta
Realitatea Vâlceană

În weekend, 53 șoferi au rămas fără permise de conducere!

ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR VÂLCENI ÎN ULTIMELE 72 DE ORE

În perioada 4 – 6 aprilie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității, precum și pentru creșterea siguranței rutiere.*

Astfel, în ultimele 72 de ore, au fost organizate 42 de acțiuni la nivelul județului și s-a intervenit la 131 de evenimente, dintre care 109 semnalate prin apelul de urgență 112.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate aproximativ 900 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 235.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, pentru abaterile de la regimul rutier, au fost reținute 53 de permise de conducere, dintre care 15 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h. De asemenea, au fost retrase 36 de certificate de înmatriculare.

În perioada analizată, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Spre exemplu, o femeie de 38 de ani, din județul Sibiu, a fost depistată de polițiștii din stațiunea Voineasa conducând un autoturism pe DN7A, în localitatea Malaia, sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar în cauză continuă cercetările.

Polițiștii vâlceni vor continua zilnic activitățile pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră la nivelul județului.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.