Meta
Realitatea Vâlceană

În zilele de 20-21 decembrie 2012, salariaţii de la Oltchim vor primi avansurile aferente lunii noiembrie

Salariații de la Oltchim vor primi avansurile aferente lunii noiembrie, în perioada 20-21 decembrie 2012, a anunțat Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri /MECMA/.

Totodată, pentru atingerea indicatorilor din Programul de Repornire, începând cu 6 decembrie, Oltchim S.A. a mărit capacitatea de producție a Instalației de Propenoxid, fiind crescută corespunzător și producția la Instalațiile de Sinteză.
SC Oltchim SA a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere economic începând cu luna august, când combinatul vâlcean a fost închis din cauza datoriilor. După o tentativă nereușită de privatizare și după schimbarea vechii conduceri la începutul lunii octombrie s-a reușit repornirea primei secții.
În noiembrie, muncitorii de la Oltchim au ieșit în stradă nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile pe luna septembrie, dar și pentru nefuncționarea combinatului la o capacitate de măcar 65%.

Precizăm că salariații de la Oltchim au primit în zilele de 5 decembrie și 6 decembrie salariile aferente pe luna octombrie, urmând ca în perioada 20-21 decembrie 2012, să fie achitate avansurile aferente lunii noiembrie 2012.(C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.