Inaugurarea podului peste râul Olăneşti
Sâmbătă, 2 iunie, la ora 10.00, a avut loc inaugurarea podului peste râul Olăneşti în prelungirea străzii Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi strada Morilor, proiect cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului. La eveniment a fost prezent preşedintele Senatului, Vasile Blaga, alături de reprezentanţii administraţiei locale.
Valoarea totală a proiectului este de 13.544.953,36 lei. Podul peste râul Olăneşti, în prelungirea străzii Carol, are o lungime de 76,10 m. Au fost create inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi strada Morilor.
Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi facilitarea accesului pietonilor şi al autovehiculelor către zonele de interes.
La inaugurarea podului au fost alături de primarul Romeo Rădulescu: preşedintele Senatului României, Vasile Blaga, senatorul Dorel Jurcan, deputatul Samoil Vîlcu, consilieri municipali şi judeţeni, precum şi alte personalităţi ale judeţului. Investiţia a fost sfinţită de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţia Sa Episcopul Vicar Emilian Lovişteanul.
Primarul Romeo Rădulescu: “Am arătat în toţi aceşti ani că ştim să folosim banii de la Uniunea Europeană. Uitaţi că aici, la Râmnicu Vâlcea, i-am folosit la maxim şi în beneficiul cetăţenilor din acest oraş!”
„Este un proiect important pentru Râmnic, al doilea pod făcut peste râul Olăneşti în ultimii doi ani. Am arătat în toţi aceşti ani că ştim să folosim banii de la Uniunea Europeană. Uitaţi că aici, la Râmnicu Vâlcea, i-am folosit la maxim şi în beneficiul cetăţenilor din acest oraş. Acest pod, investiţie care ajunge la aproximativ 3 milioane şi ceva de euro, este gata. Mulţumesc constructorului care, deşi a trecut prin situaţii destul de dificile, a reuşit să finalizeze investiţia, arată foarte bine şi îşi dovedeşte utilitatea. Zilele trecute, el a fost pus în funcţiune pentru că am considerat că nu ne interesează foarte mult inaugurarea, ci utilitatea acestui pod. Sperăm ca el să dăinuiască sute de ani şi oamenii să-şi dea seama că în această perioadă de criză, la Râmnicu Vâlcea au fost făcute mari investiţii. Săptămâna viitoare începem şi lucrările la Pasajul Tudor Vladimirescu, o altă investiţie finanţată de Uniunea Europeană, o lucrare despre care de 20 de ani, toţi primarii care ajung în alegeri spun: eu o să finalizez acest pod. Eu îl încep, sper ca după 10 iunie să-l şi finalizez şi să ne bucurăm peste un an, atunci când îl vom inaugura. Vă mulţumesc tuturor, mulţumesc cetăţenilor acestui oraş că ne-au suportat în aceste zile în care am făcut deranj în municipiu”, a declarat primarul Romeo Rădulescu.
Vasile Blaga, preşedintele Senatului: “Nimic nu e mai important ca un primar care îşi mai doreşte un mandat să poată arăta, să vină în faţa oamenilor cu ceea ce a făcut. Si Romeo Rădulescu a făcut!”
În discursul său, Vasile Blaga a declarat: “Nimic nu e mai important ca un primar care îşi mai doreşte un mandat să poată arăta, să vină în faţa oamenilor cu ceea ce a făcut. Si Romeo Rădulescu a făcut. Eu sunt convins că va face în continuare foarte multe şi sunt convins că şi dumneavoastră îi veţi aprecia pe cei care fac. Să vă dea Dumnezeu gândul cel bun, să votaţi în cunoştinţă de cauză şi să-i apreciaţi pe cei care fac. Cei care vă duc cu vorba sunt destui. Cei care fac, din păcate, sunt puţini. şi, până la urmă, mult noroc tuturor, mult succes în continuare şi constructorului care a realizat această lucrare, să mai câştige astfel de lucrări şi să le desfăşoare în bune condiţii, dar şi multă sănătate, că avem nevoie de toate şi un an mai bun decât cel care a fost”, a spus preşedintele Senatului, Vasile Blaga
Senatorul Dorel Jurcan: “Vă felicit, domnule primar, şi vă doresc să vă dea Dumnezeu multă sănătate pentru ca în următorii patru ani, când veţi fi primar, să inauguraţi multe investiţii de care râmnicenii au nevoie!”
„Suntem cu toţii martorii inaugurării unei investiţii, a unui pod peste râul Olăneşti, al doilea construit în aceşti ultimi doi ani de când Romeo Rădulescu este primarul nostru, al municipiului Râmnicu Vâlcea. Creşterea numărului de maşini şi fluidizarea traficului în municipiul nostru au generat necesitatea construirii unui astfel de pod. Romeo Rădulescu ne-a demonstrat, prin numeroasele investiţii inaugurate în ultimii ani, că se poate atunci când priveşti lucrurile cu maximă responsabilitate, atunci când cheltuieşti banii publici cu chibzuinţă şi în folosul cetăţenilor. Numeroasele investiţii inaugurate în aceşti doi ani cred eu că ne îndreptăţesc azi să vorbim despre o administraţie Rădulescu în municipiul Râmnicu Vâlcea. Vă felicit, domnule primar, şi vă doresc să vă dea Dumnezeu multă sănătate pentru ca în următorii patru ani, când veţi fi primar, să inauguraţi multe investiţii de care râmnicenii au nevoie”, a afirmat senatorul Dorel Jurcan.
Toţi cei prezenţi la eveniment au făcut un tur al investiţiei realizate.
Odată cu darea în circulaţie a noului pod, în zonă se vor institui sensuri unice după cum urmează: – pe podul Vinerii Mari (Calea lui Traian) – sens unic de la Sud la Nord; – pe noul pod (strada Carol I) – sens unic de la Nord la Sud. Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie în zonă şi să respecte marcajele şi indicatoarele rutiere aferente noilor reglementări, precum şi indicaţiile agenţilor din intersecţii.
Anemona TĂNASE







