Încă două sensuri giratorii vor fi amenajate în Râmnic
Administraţia locală va amenaja în acest an două noi sensuri giratorii, primul la intersecţia DN 7 cu Calea lui Traian şi strada Timiş, iar ce de-al doilea la intersecţia străzilor Republicii şi Decebal.
„Am reuşit să fluidizăm traficul în municipiu prin realizarea mai multor sensuri giratorii la intersecţiile unor artere rutiere importante, eliminând timpii de aşteptare la semafoare. Ne interesează pe noi ca administraţie locală să avem trafic fluent, străzi asfaltate şi curate şi facem în permanenţă eforturi în acest sens. Am luat decizia amenajării acestor două noi sensuri giratorii, în zona de nord a oraşului, după consultarea unor specialişti, dar şi ca urmare a numeroase solicitări venite de la cetăţeni. În zonele în care vom amenaja cele două sensuri giratorii, respectiv la intersecţia DN 7 cu Calea lui Traian şi strada Timiş, precum şi la intersecţia străzilor Republicii cu Decebal, traficul este intens şi putem rezolva problema fluidizării prin realizarea acestor investiţii. În luna februarie vom supune aprobării Consiliului Local studiile de fezabilitate pentru cele două sensuri giratorii, apoi vom scoate la licitaţie execuţia acestora. Prioritate privind amenajarea va avea sensul giratoriu aflat la intrarea în municipiu dinspre Sibiu, la intersecţia DN 7 cu Calea lui Traian şi Strada Timiş”, a afirmat primarul Romeo Rădulescu.(C.C.)







