Incredibil de ce a fost capabil: Valerică S., de 60 de ani, din Dăeşti, sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune
La data de 16 decembrie, în jurul orei 13.00, s-a dispus reţinerea suspectului S. Valerică, de 60 de ani, din com. Dăeşti, pe o perioadă de 24 de ore. S. Valerică este cercetat într-un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că sub pretextul donării unui autoturism schitului Soveja, din jud. Vrancea, a convins reprezentantul acestui schit să îi dea suma de 6.000 lei şi 900 euro, pentru finalizarea leasingului şi întocmirea documentelor de transmitere a proprietăţii.
La data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, unde s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, astfel, acesta trebuie să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu depăşească limita teritorială a comunei Dăeşti decât cu încuviinţarea prealabilă organului judiciar.







