Meta
Realitatea Vâlceană

Indicatorii economici şi sociali la care România performează mai bine sau mai slab faţă de media europeană

PUNCTE TARI:

  • Creşterea venitului real pe lucrător în agricultură cu 43,7% în anul 2011 faţă de anul anterior poziţionează România pe primul loc în UE-27, potrivit primelor estimări ale Eurostat. Creşterea medie la nivel european a fost de 6.7%.
    • · Dinamica anuală în sectorul construcţiilor plasează România pe primul loc în UE-14 (pentru care există date disponibile) în luna noiembrie 2011 comparativ cu luna noiembrie a anului trecut, cu o creştere de 16.9%, mult mai accentuată decât media europeană de 0.7%. Comparativ cu luna octombrie 2011, România ocupă locul 4 în UE-14 (pentru care există date disponibile) în luna noiembrie 2011 cu o creştere de 3%, mai mare decât media europeană de 0.4%. Dinamica trimestrială în sectorul construcţiilor plasează România pe locul 8 în UE-27 în trimestrul al treilea din anul 2011 faţă de trimestrul anterior. România a înregistrat o creştere cu 2.8%, peste media europeană de 0.1%. Faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut, România a înregistrat o creştere a activităţii în domeniul construcţiilor cu 8%, poziţionându-se pe locul 6 în UE-27. Media europeană a fost de 1.8%.
  • · Preţurile mici la bunurile şi serviciile de consum poziţionează România pe locul 2 în UE-27, în anul 2010. Preţurile se situează la 59% din media europeană. Bulgaria înregistrează cele mai mici niveluri ale preţurilor (51% din media europeană).

o Defalcat pe categorii, România a înregistrat cele mai mici preţuri din UE-27 la băuturi alcoolice şi tutun, precum şi la echipamentele personale de transport, acestea situându-se la 64%, respectiv 88% din media europeană.

o Preţurile reduse ale produselor alimentare şi ale băuturilor non – alcoolice plasează România pe locul 2 în UE-27, situându-se la 67% din media europeană. Preţurile bunurilor şi serviciilor oferite de hoteluri şi restaurante poziţionează România pe acelaşi loc, nivelul lor fiind la jumătate faţă de media europeană. Bulgaria are cele mai mici preţuri din UE-27 la aceste categorii.

  • Creşterea costurilor orare cu forţa de muncă plasează România pe locul 2 în UE-26 (pentru care există date disponibile), în al treilea trimestru din anul 2011 faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut, avansul înregistrat fiind de 7.9%, faţă de media europeană de 2.6%.
  • Datoria publică guvernamentală, exprimată ca procent din PIB, poziţionează România pe locul 4 în UE-27, în anul 2010, fiind de numai 31% din PIB, faţă de media europeană de 80.2% din PIB.
  • · Creşterea cu 2,1% a PIB poziţionează România pe locul 5 în UE-20 (pentru care există date disponibile) în ultimul trimestru al anului 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Media europeană a fost de 0,9%. Comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a scăzut cu 0,2%, plasând România pe locul 9 în UE-19. Media europeană a fost de asemenea negativă, de 0,3%.
  • Comerţul cu amănuntul plasează România pe locul 5 în UE-21 (pentru care există date disponibile), în luna decembrie 2011 faţă de aceeaşi lună a anului trecut. România a înregistrat o creştere a comerţului cu amănuntul cu 3.9%, comparativ cu media europeană de 0.1%. Dinamica lunară a comerţului cu amănuntul plasează România pe locul 7 în UE-21 în luna decembrie faţă de luna precedentă a anului 2011. Creşterea înregistrată a fost egală cu media europeană, şi anume de 0,3%.
  • · Ritmul de creştere a importurilor de 18% plasează România pe locul 5 în UE-27, în primele 11 luni din anul 2011 faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, fiind printre ţările cu dinamică ridicată a importurilor.
  • Dinamica anuală a producţiei industriale plasează România pe locul 6 în UE-23 (pentru care există date disponibile) în luna decembrie din anul 2011 faţă de luna decembrie a anului precedent, creşterea înregistrată fiind de 1.9%, cu 2.8 puncte procentuale peste medie negativă la nivel european de 0.9%. Evoluţia lunară a fost negativă, astfel că România a înregistrat o scădere a producţiei industriale cu 0.1% şi s-a poziţionat pe locul 12 în UE-23 în luna decembrie din anul 2011 faţă de luna anterioară. Media europeană a fost şi ea negativă, de -0.6%.
  • Creşterea valorii adăugate brute din industrie plasează România pe locul 7 în UE-26 (pentru care există date disponibile), în trimestrul III anul 2010 faţă de trimestrul anterior. Valoarea adăugată brută a crescut cu 2.4%, faţă de media europeană de 0.6%.
  • Ritmul de creştere a exporturilor de 23% poziţionează România pe locul 6 în UE-27, în primele 11 luni din anul 2011 faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, fiind mai ridicat decât al Ciprului (23%), Slovaciei (18%), Cehiei (17%), Portugaliei (16%), Suediei (14%) şi Sloveniei (14%).
  • Rata şomajului poziţionează România pe locul 7 în UE-27, în luna decembrie a anului 2011, fiind printre ţările europene cu cele mai mici rate ale şomajului. România a înregistrat o rată a şomajului de 7%, cu aproape 3 puncte procentuale sub media europeană, de 9.9%. Slovacia (13.4%), Bulgaria (11.2%), Ungaria (10.9%), Polonia (9.9%) şi Slovenia (8.2%) au înregistrat rate ale şomajului mai mari decât România.
    • · Dinamica lunară a comenzilor industriale noi poziţionează România pe locul 3 în UE-21 în luna noiembrie a acestui anului 2011 faţă de luna precedentă, înregistrând o creştere cu 6.3%, mult peste media europeană negative de 1.4%. Comenzile industriale noi plasează România pe locul 5 în UE-21 (pentru care există date disponibile), în luna noiembrie din anul 2011 faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, creşterea fiind de 9.2% faţă de media europeană negativă de 1.2%.   
  • Inflaţia anuală de 3.2% poziţionează România pe locul 14 în UE-27 în luna decembrie din anul 2011 faţă de luna decembrie a anului trecut, peste Slovacia (4.6%), Polonia (4.5%), Ungaria (4.1%), Estonia (4.1%), Letonia (3.9%) sau  Lituania (3.5%). Media europeană s-a situat la 3.0%. România ocupă locul al 17-lea în UE-25 (pentru care există date disponibile), în luna decembrie din anul 2011 faţă de luna anterioară, în ceea ce priveşte inflaţia lunară, situată la 0.2%, sub media europeană de 0.3%.

PUNCTE SLABE:

  • · PIB pe locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, plasează România pe penultimul loc în UE-27, în anul 2010. Acesta s-a situat la 46% din media europeană.
  • · Peste un sfert din totalul cheltuielilor realizate de români a fost destinat produselor alimentare în anul 2009. România se află pe primul loc în UE-27, cu o pondere de 26.6%, alături de Lituania (23.3% în anul 2007), Bulgaria (21% in anul 2005) şi Estonia (20.9%). Media europeană se menţine la un nivel mult mai redus, de aproximativ 12% din totalul cheltuielilor gospodăriilor.
  • Dinamica anuală a cantităţii de bunuri manevrate în porturile maritime poziţionează România pe ultimul loc în UE-22 (ţări care au porturi maritime), în anul 2009. Faţă de anul 2008, scăderea înregistrată a fost de 28.5%, în condiţiile în care media europeană a fost de -12.4%.
  • România are a doua cea mai mare pondere a populaţiei supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE-25, în anul 2010, aceasta fiind de 41.4%, faţă de media europeană de 23.4%. Defalcat pe categorii de populaţie:

o    Locul 1 în UE cu cea mai mare pondere a populaţiei în vârstă de muncă (18-64 ani) supusă riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE în anul 2010, de 39,7% din totalul populaţiei, faţă de 23,3% în UE.

o    Locul 1 în UE cu cea mai mare pondere a copiilor (0-17 ani) supusă riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE în anul 2010, de 48,7% comparativ cu 26,9% în UE.

o    Locul 2 în UE cu a doua cea mai mare pondere vârstnicilor (peste 65 ani) supusă riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE în anul 2010, de 39,9% comparativ cu 19,8% în UE. Bulgaria este pe primul loc cu 55,9% din populaţie în această situaţie.

  • Investiţiile plasează România pe locul 25 în UE-27, în trimestrul III anul 2010 faţă de trimestrul anterior. Scăderea înregistrată a fost de 5.4%, faţă de media europeană pozitivă de 0.3%. În trimestrul III anul 2010 faţă de trimestrul III anul 2009, scăderea a fost şi mai accentuată, de 11%, faţă de media europeană pozitivă de 0.8%, România poziţionându-se pe locul 24 în UE-27.
  • Dinamica ratei de ocupare a forţei de muncă poziţionează România pe locul 23 în UE-24 (pentru care există date disponibile), în al treilea trimestru din anul 2011 faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut, scăderea înregistrată fiind de 4.6% faţă de scăderea medie europeană de 0.1%.

o    Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta între 20 şi 64 ani plasează România pe locul 23 în UE-27 în anul 2010. Aceasta a fost de 63.3%, faţă de media europeană de 68.6%. România se află la o distanţă de 6.7 puncte procentuale faţă de ţinta de 70% asumată în cadrul Strategiei Europa 2020.

o    Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta între 15 şi 64 ani plasează România pe locul 22 în UE-27 în anul 2010. Rata de ocupare a fost de 58.8%, sub media europeană de 64.2%.

§      9.7% din totalul persoanelor angajate cu vârsta între 15 şi 64 ani au lucrat în regim part-time în anul 2010, comparativ cu media europeană de 18.5%. România ocupă locul 17 în UE-27.

o    Rata de ocupare în rândul persoanelor vârstnice (55 şi 64 ani) poziţionează România pe locul 18 în UE-27 în anul 2010. Rata de ocupare a fost de 41.1%, sub media europeană de 46.3%.

  • Rata de inactivitate a femeilor (între 25 şi 54 ani) pe piaţa muncii plasează România pe locul al 3-lea în UE-27, situându-se în rândul ţărilor cu cele mai ridicate rate în anul 2009. Faţă de media europeană de 22.1%, România a înregistrat o rată de 29.4%.
    • Creşterea anuală a preţurilor la produsele industriale poziţionează România pe locul 7 în UE-25 (pentru care există date disponibile), înregistrând o creştere a preţurilor cu 6.7% în luna decembrie din anul 2011 faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Media europeană a fost 4.9%. Comparativ cu luna precedentă, creşterea preţurilor la produsele industriale a fost de 0.5%, faţă de media europeană negativă de 0.2%, ceea ce ne poziţionează pe primul loc în UE-25 (pentru care există date disponibile).
  • · Dinamica consumului guvernamental poziţionează România pe locul 6 în UE-27, în trimestrul III anul 2010 faţă de trimestrul anterior, fiind printre ţările cu dinamică ridicată a consumului guvernamental. Acesta a crescut cu 1.8%, de 6 ori mai mult decât media europeană de 0.3%. În trimestrul III anul 2010 faţă de trimestrul III din anul 2009, dinamica consumului guvernamental plasează România pe locul 17 în UE-27, înregistrând o scădere cu 0.5%, sub media europeană pozitivă de 0.8%.

Indicatorii macroeconomici la care România performează mai bine sau mai slab faţă de media europeană

Nr. crt. Subgrupa, indicatorul, perioada de raportare Locul României în UE Nivelul indicatorului Valoarea medie a indicatorului în UE-27 Ţări care se poziţionează mai slab decât România
I. Indicatori privind dinamica macroeconomica
A. Dinamica Produsului Intern Brut (PIB), serie ajustată sezonier

1.

Dinamica PIB, T4 2011/T3 2011

9/19[i]

-0.2%

-0.3%

Belgia (-0,2%), Germania (-0.2%), UK (-0.2%), Spania  (-0.3%), Cehia (-0.3%), Italia (-0.7%), Olanda (-0.7%), Estonia (-0.8%), Lituania (-0.9%), Portugalia (-1.3%).

2.

Dinamica PIB, T4 2011/T4 2010

5/20[ii] +2.1% +0.9% Germania (2%), Bulgaria (1.5%), Ungaria (1.5%), Austria (1.5%), Franta (1.4%), Finlanda (1.2%), Belgia (0.9%), UK (0.8%), Cehia (0.5%), Spania (0.3%), Italia (-0.5%), Cipru (-0.5%), Olanda (-0.7%), Portugalia       (-2.7%), Grecia (-7%).

3.

PIB/loc., la paritatea puterii de cumpărare, anul 2010

26/27[iii] 46% din media europeană 100 Bulgaria (44% din media europeană).

4.

Ponderea cheltuielilor destinate produselor alimentare, în cheltuielile totale ale populaţiei,  anul 2009 1/27[iv] 26.6% 11.9% Ţări cu ponderi asemănătoare: Lituania (23.3%, anul 2007), Bulgaria (21.0%, anul 2005) şi Estonia (20.9%).

B. Datoria publică

5.

Datoria publică guvernamentală, % PIB, anul 2010

4/27[v] 31% PIB 80.2% PIB Grecia (144.9%), Italia (118.4%), Belgia (96.2%), Irlanda (94.9%), Portugalia (93.3%), Germania (83.2%), Franţa (82.3%), Ungaria (81.3%),  UK (79.9%), Austria (71.8%), Malta (69%), Olanda (62.9%), Cipru (61.5%), Spania (61%), Polonia (54.9%), Finlanda (48.3%), Letonia (44.7%), Danemarca (43.7%), Slovacia (41%), Suedia (39.7%), Slovenia (38.8%), Lituania (38%), Cehia (37.6%).
6. Datoria publică guvernamentală, % PIB, anul 2011 (estimări CE) 4/27[vi] 34% PIB 82.5% PIB Grecia (162.8%), Italia (120.5%), Irlanda (108.1%), Portugalia (101.6%), Belgia (97.2%), Franţa (85.4%), UK (84%), Germania (81.7%), Ungaria (75.9%), Austria (72.2%), Malta (69.6%), Spania (69.6%), Cipru (64.9%), Olanda (64.2%), Polonia (56.7%), Finlanda (49.1%), Slovenia (45.5%),  Letonia (44.8%), Slovacia (44.5%), Danemarca (44.1%), Cehia (39.9%), Lituania (37.7%), Suedia (36.3%).
7.

Datoria publică guvernamentală, % PIB, anul 2012 (previziuni CE)

5/27[vii]

35.8% PIB

84.9%PIB

Grecia (198,3%), Italia (120,5%),  Irlanda (117,5%), Portugalia (111%), Belgia (99,2%), Franţa (89,2%),  UK (88,8%), Germania (81,2%), Ungaria (76,5%),

Spania (73,8%), Austria (73,3%), Malta (70,8%),  Cipru (68,4%), Olanda (64,9%), Polonia (57,1%), Finlanda (51,8%),  Slovenia (50,1%), Slovacia (47,5%), Letonia (45,1%), Danemarca (44,6%),  Cehia (41,9%), Lituania (38,5%).

C. Deficitul bugetar şi cel structural
8. Deficitul bugetar, % PIB, anul 2010 17/27[viii] -6.9% PIB -6.6% PIB Irlanda (-31.3%), Grecia (-10.6%), UK (-10.3%), Portugalia (-9.8%),  Spania (-9.3%), Letonia (-8.3%), Polonia (-7.8%), Slovacia (-7.7%), Franta (-7.1%), Lituania (-7%).
9. Deficitul bugetar, % PIB,

anul 2011 (estimări CE)

16/27[ix] -4.9% PIB -4.7% PIB Irlanda (-10.3%), UK (-9.4%), Grecia (-8.9%), Cipru (-6.7%), Spania (-6.6%), Franta (-5.8%), Portugalia (-5.8%), Slovacia (-5.8%), Slovenia (-5.7%), Polonia (-5.6%), Lituania (-5%).
10. Deficitul bugetar, % PIB, anul 2012 (previziuni CE) 14/27[x] -3.7% PIB -3.9% PIB Irlanda (-8.6%), UK (-7.8%), Grecia (-7%), Spania (-5.9%), Franţa (-5.3%),  Slovenia (-5.3%), Cipru (-4.9%),  Slovacia (-4.9%), Belgia (-4.6%), Portugalia (-4.5%), Danemarca (-4.5%), Polonia (-4%),  Cehia (-3.8%).
11. Deficitul structural, % PIB,

estimări CE pentru anul 2011

15/27[xi] -3.7% PIB -3.7% PIB Irlanda (-9.1%), UK (-8%), Cipru (-6.3%), Slovacia (-5.7%),   Polonia (-5.5%), Grecia (-5.3%), Franta (-4.7%), Portugalia (-4.7%), Spania (-4.5%), Lituania (-4.2%), Slovenia (-4.1%), Cehia (-3.8%).
II. Indicatori privind comerţul exterior
A. Exporturi

12.

Dinamica  exporturilor (intra-UE şi extra-UE), (ianuarie-decembrie 2010) / (ianuarie-decembrie 2009) 5/27[xii] 28% - Suedia (27%), Cehia (24%), Slovacia (22%), Ungaria (21%), UK (21%), Olanda (21%), Polonia (20%), Germania (19%), Slovenia (18%), Malta (18%), Cipru (18%), Belgia (17%), Austria (17%), Portugalia (16%), Italia (16%), Finlanda (16%), Spania (14%), Franta (13%), Danemarca (9%), Grecia (8%), Irlanda (6%), Luxemburg (-2%).
13. Total exporturi (intra-UE şi extra-UE), ianuarie-noiembrie 2011, mld. Eur.

17/27[xiii] 41.7 - Portugalia (39.1), Slovenia (23.1), Grecia (20.2), Bulgaria (18.5), Lituania (18.4), Luxemburg (14.4), Estonia (11.1), Letonia (8.6), Malta (2.7), Cipru (1.2).
14. Dinamica anuala a exporturilor (intra-UE si extra-UE), ianuarie-noiembrie 2011 fata de ianuarie-noiembrie 2010 6/27[xiv] 23% - Cipru (23%), Slovacia (18%), Cehia (17%), Portugalia (16%), Suedia (14%), Slovenia (14%), Ungaria (13%), Spania (13%), Austria (12%), Polonia (12%), Belgia (12%), Germania (12%), Italia (12%), UK (11%), Danemarca (11%), Olanda (10%), Finlanda (9%), Franta (9%), Malta (8%), Luxemburg (5%), Irlanda (4%).
B. Importuri
15. Dinamica importurilor (intra-UE si extra-UE), (ianuarie-decembrie 2010) / (ianuarie-decembrie 2009) 12/27[xv] 20% - Ungaria (19%), Slovenia (19%), Finlanda (18%), Belgia (17%), Austria (17%), Franta (14%), Bulgaria (14%), Spania (13%), Cipru (13%), Portugalia (11%), Danemarca (8%), Malta (6%), Luxemburg (3%), Irlanda (0%), Grecia (-21%).
16. Total importuri (intra-UE si extra-UE), ianuarie-noiembrie 2011, mld. Eur. 17/27[xvi] 50.4 - Irlanda (43.8), Grecia (39.2), Slovenia (23.4), Bulgaria (21.1), Lituania (20.8), Luxemburg (18.9), Estonia (11.6), Letonia (10.5), Cipru (5.7), Malta (4.1).
17. Dinamica anuala a importurilor (intra-UE si extra-UE), ianuarie-noiembrie 2011 fata de ianuarie-noiembrie 2010 5/27[xvii] 18% - Finlanda (16%), Austria (15%), Cehia (15%), Germania (14%), Slovacia (14%), Malta (14%), Belgia (13%), Slovenia (13%), Suedia (13%), Franta (13%), Polonia (12%), Italia (11%), Ungaria (11%), Olanda (11%), Danemarca (10%), Luxemburg (10%), UK (9%), Spania (7%), Irlanda (6%), Portugalia (3%), Cipru (-4%), Grecia (-11%).
III. Indicatori privind dinamica preţurilor
18. Inflaţia lunară, decembrie faţă de noiembrie 2011 17/25[xviii] 0.2% 0.3% Germania (0,7%), Polonia (0,5%), Cehia (0.4%), Franţa (0,4%), Italia (0,3%), Bulgaria (0,3%), Malta (0,3%), Austria (0,2%).
19. Inflaţia anuală, decembrie 2011 faţă de decembrie 2010 14/27[xix] 3.2% 3.0% UK (4.8%, Noiembrie 2011 ), Slovacia (4.6%), Polonia (4.5%), Cipru (4.2%), Ungaria (4.1%), Estonia (4.1%), Letonia (3.9%), Italia (3.7%), Portugalia (3.5%), Lituania (3.5%), Luxemburg (3.4%), Austria (3.4%), Belgia (3.2%).
20. Preţurile produselor industriale – dinamica lunară, decembrie 2011 1/25[xx] 0.5% -0.2% -
21. Preţurile produselor industriale – dinamica anuală, decembrie 2011 7/25[xxi] 6.7% 4.9% Lituania (9.5%), Letonia (8.9%), UK (8.2%), Ungaria (7.4%), Cipru (7.1%), Polonia (7.1%).
22. Indicele preţurilor produselor agricole în anul 2008 (preţuri la producător, valoare nominală, anul de bază 2000) 1/27[xxii] 313.4% 129.3 Letonia (186.2%), Lituania (165.7%), Estonia (163.5%), Cipru (157.0%), UK (155.8), Grecia (147.2%), Slovenia (145.1), Ungaria (137.9%), Bulgaria (136.7%), Polonia (124.2), Cehia (123.6%), Irlanda (122.3%), Portugalia (121.6), Germania (121.6%), Luxemburg (121.5%), Franţa (121.2%), Austria (121.0%), Finlanda (120.9), Italia (120.4%), Spania (119.2%), Olanda (116.2%), Suedia (114.7), Danemarca (113.6%), Slovacia (111.0), Belgia (109.1%), Malta (108.0%).
23. Preţurile bunurilor şi serviciilor de consum – anul 2010, UE-27=100 26/27[xxiii] 59% 100% Bulgaria (51% din media europeana).

Statele cu cele mai mari niveluri ale preturilor: Danemarca (143%), Finlanda (123%), Luxemburg (120%), Suedia (120%).

24. Preţurile produselor alimentare si ale bauturilor non-alcoolice – anul 2010 26/27[xxiv] 67% 100% Bulgaria (66% din media europeana).

Statele cu cele mai mari niveluri ale preturilor: Danemarca (136%), Irlanda (120%).

25. Preţurile bauturilor alcoolice si ale tigarilor- anul 2010 27/27[xxv] 64% 100% Pe acelasi loc se afla si Bulgaria (64% din media europeana).

Statele cu cele mai mari niveluri ale preturilor: Irlanda (170%), UK (142%), Suedia (140%).

26. Preţurile la imbracaminte – anul 2010 22/27[xxvi] 94% 100% Cipru (94%), Spania (90%), UK (89%), Malta (88%), Ungaria (85%), Bulgaria (75%).
27. Preţurile la produsele electronice – anul 2010 24/27[xxvii] 96% 100% Germania (96%), Letonia (96%), Luxemburg (96%), Irlanda (94%), Polonia (91%), Bulgaria (89%).
28. Preţurile la echipamentele personale de transport – anul 2010 27/27[xxviii] 88% 100% Pe acelasi loc se afla Bulgaria si Estonia (88% din media europeana).

Statele cu cele mai mari niveluri ale preturilor: Danemarca (167%) si Portugalia (120%).

29. Preţurile bunurilor si serviciilor oferite de restaurante si hoteluri – anul 2010 26/27[xxix] 50% 100% Bulgaria (45% din media europeana).

Statele cu cele mai mari niveluri ale preturilor: Danemarca (153%), Suedia (138%).

30. Preţurile la pâine şi cereale, anul 2009, UE-27=100 25/27[xxx] 61% 100% Polonia (58%), Bulgaria (52%).
31. Preţurile la lapte, brânză şi ouă, anul 2009, UE-27=100 16/27 93% 100% Olanda (93%), Bulgaria (92%), Slovacia (92%), Germania (92%), Suedia (90%), Letonia (89%), Ungaria (89%), Estonia (86%), Cehia (82%), Lituania (77%), Polonia (63%).
32. Preţurile la carne, anul 2009, UE-27=100 26/27 58% 100% Polonia (56%).
33. Preţurile la tutun, anul 2009, UE-27=100 26/27 47% 100% Bulgaria (46%).
34. Preţurile la băuturi alcoolice, anul 2009, UE-27=100 27/27 70% 100% -
35. Preţul mediu la 100 KWh la energie electrică pentru gospodării (în euro), în semestrul II 2010 24/27[xxxi] 10.52 17.08 Letonia (10.48), Estonia (10.04), Bulgaria (8.30).
36. Modificare procentuala a pretului mediu la 100 KWh la energie electrica pentru gospodarii, semestrul II 2010 fata de semestrul II 2009 7/27[xxxii] 8.1% 5.1% Lituania (31.3%), Cipru (23.1%), Grecia (17.3%), Malta (12.4%), Spania (9.9%), Estonia (9.1%).
37. Preţul mediu pe GJ la gaze pentru gospodării (în euro), în semestrul II 2010 23/23[xxxiii] 7.73 15.88 -
38. Modificare procentuala a preţului mediu pe GJ la gaze pentru gospodării, semestrul II 2010 fata de semestrul II 2009 14/23[xxxiv] 4.3% 7.7% Luxemburg (2.4%), Suedia (1.1%), Spania (0.8%), Franta   (-1.4%), Austria (-3.0%), Germania (-3.0%), Irlanda (-4.3%), UK (-5.7%), Slovacia (-6.2%).
IV. Indicatori privind piaţa forţei de muncă şi gradul de sărăcie
A. Salariul minim, rata şomajului, gradul de ocupare şi riscul de excluziune socială
39. Salariul minim brut lunar pe economie, în Eur., anul 2010 21/22[xxxv] 141.63 - Bulgaria (122.71).

40.

Rata şomajului, decembrie 2011

7/27[xxxvi] 7.0% 9.9% Spania (22.9%), Grecia (19,2%, octombrie 2011), Lituania (15,3%, T3 2011), Letonia (14.8%, T3 2011), Irlanda (14.5%), Portugalia (13.6%), Slovacia (13.4%), Estonia (11.3%, T3 2011), Bulgaria (11.2%), Ungaria (10.9%), Polonia (9.9%), Franţa (9.9%), Cipru (9.3%), Italia (8.9%), UK (8.4%, octombrie 2011), Slovenia (8.2%), Danemarca (7.8%), Finlanda (7.6%), Suedia (7.5%), Belgia (7.2%).
41. Dinamica ratei de ocupare a forţei de muncă, T3 2011/T3 2010 23/24[xxxvii] -4.6% -0.1% Grecia (-7.6%).
42. Rata de ocupare a populaţiei (15-64 ani), anul 2010 22/27[xxxviii] 58.8% 64.2% Slovacia (58.8%), Spania (58.6%), Lituania (57.8%), Italia (56.9%), Malta (56.0%), Ungaria (55.4%)
43. Rata de ocupare a populaţiei (20-64 ani), anul 2010 23/27[xxxix] 63.3% 68.6% Spania (62.5%), Italia (61.1%), Ungaria (60.4%), Malta (59.9%).
44. Rata de ocupare a populatiei (55-64 ani), anul 2010 18/27[xl] 41.1.% 46.3% Slovacia (40.5%), Franta (39.7%), Luxemburg (39.6%), Belgia (37.3%), Italia (36.6%), Slovenia (35.0%), Ungaria (34.4%), Polonia (34.0%), Malta (30.2%).
45. Ponderea persoanelor care care lucreaza part-time, in totalul persoanelor angajate cu varsta 15-64 ani, anul 2010 17/27[xli] 9.7% 18.5% Letonia (9.3%), Portugalia (8.4%), Cipru (8.1%), Lituania (7.7%), Polonia (7.6%), Grecia (6.2%), Ungaria (5.5%), Cehia (5.1%), Slovacia (3.8%), Bulgaria (2.2%).
46. Rata de inactivitate a femeilor (15-64 ani) pe piata muncii, anul 2009 4/27[xlii] 44.6% 35.7% Malta (59.2%), Italia (48.9%), Ungaria (44.7%).
47. Rata de inactivitate a femeilor (25-54 ani) pe piata muncii, anul 2009 3/27[xliii] 29.4% 22.1% Malta (51.1%), Italia (35.5%).
48. Ponderea populaţiei supusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, anul 2010 2/27[xliv] 41.4% 23.4% Bulgaria (41.6%).
B. Evoluţia costurilor orare cu forţa de muncă
49. Dinamica costurilor orare cu forţa de muncă (T3 2011/T3 2010) 2/26[xlv] +7.9% +2.6% Slovacia (7.2%), Polonia (5.3%), Cehia (5.2%), Estonia (4.9%), Austria (4.6%), Ungaria (4.1%), Spania (3.9%), Lituania (3.9%), Malta (3.7%), Letonia (3.6%), Franta (3.1%), Germania (2.9%), Belgia (2.6%), Finlanda (2.6%), Danemarca (2.5%), Italia (2.2%), Luxemburg (2.2%), Slovenia (2%), Olanda (1.9%), UK (1.8%), Suedia (1.7%), Cipru (1.4%),  Portugalia (0.8%), Irlanda (-1.1%).
50. Dinamica costurilor orare salariale cu forţa de muncă (T3 2011/T3 2010) 2/26[xlvi] +7.9% +2.6% Slovacia (6.7%), Cehia (5.4%), Polonia (5.3%), Austria (5.2%), Estonia (4.8%), Ungaria (4.3%), Letonia (4.3%), Lituania (4.1%), Malta (3.7%), Spania (3.4%), Germania (3.1%), Belgia (2.7%), Danemarca (2.6%), Franta (2.5%), Luxemburg (2.5%), Suedia (2.5%), Slovenia (2.4%), Finlanda (2.4%), Italia (1.9%), UK (1.9%), Olanda (1.6%), Cipru (1.3%), Portugalia (0.6%), Irlanda (-0.8%),
51. Dinamica costurilor orare non-salariale cu forţa de muncă (T3 2011/T3 2010) 3/26[xlvii] +7.8% +3.2% Polonia (5.5%), Cehia (5.1%), Spania (4.9%), Estonia (4.9%), Franta (4.4%), Ungaria (3.9%), Finlanda (3.4%), Lituania (3.4%), Olanda (3.2%), UK (3.1%), Malta (3.1%), Italia (2.9%), Austria (2.7%), Germania (2.4%), Belgia (2.4%), Danemarca (2.1%), Cipru (1.7%), Luxemburg (1.3%), Portugalia (1.3%), Letonia (1%), Suedia (-0.1%), Slovenia (-0.6%), Irlanda (-1.2%).
V. Indicatori privind dinamica principalelor activităţi economice
A. Industrie
52. Productia industrială-dinamica lunară, decembrie  fata de noiembrie 2011 12/23[xlviii] -0.1% -0.6% Slovacia (-0.3%),  Estonia (-0.6%), Cehia (-0.9%), Bulgaria (-1.3%), Franta (-1.3%), Olanda (-1.3%), Portugalia (-1.6%), Grecia (-2.4%), Letonia (-2.4%), Germania (-2.7%), Malta (-2.9%).
53. Producţia industrială-dinamica anuală, decembrie 2011 fata de decembrie 2010 6/23[xlix] +1.9% -0.9% Finlanda (1.5%), Slovacia (0.9%), Bulgaria (-0.6%), Germania (-0.7%), Lituania (-0.7%), Italia (-1.7%), Franta (-2.2%), Estonia (-2.6%), UK (-2.7%), Slovenia   (-2.9%), Spania (-3.7%), Irlanda (-5.2%), Olanda (-6.6%), Malta  (-8.7%), Portugalia (-8.9%), Luxemburg  (-9.6%), Grecia (-12.4%).
54. Comenzi industriale noi-dinamica lunară, noiembrie faţă de octombrie 2011 3/21[l] +6.3% -1.4% Finlanda (5.7%), Lituania (4.7%), Bulgaria (4.2%), Franţa (1.4%),  Polonia (0.9%), UK (0.9%), Portugalia (0.8%), Cehia (0.5%), Slovenia (0%), Spania (-0.8%), Italia (-1.5%), Estonia (-1.6%), Slovacia (-1.8%), Danemarca (-2.5%), Ungaria (-3%), Olanda (-3%), Germania (-5%), Suedia      (-6.1%).
55. Comenzi industriale noi-dinamica anuală, noiembrie 2011 faţă de noiembrie 2010

5/21[li] +9.2% -1.2% Bulgaria (9%), UK (7.8%), Danemarca (6.4%), Slovenia (6.2%), Cehia (4%), Lituania (2.5%), Finlanda (1.1%), Slovacia (0.7%), Franta (-0.8%), Olanda (-1,5%), Italia      (-2.3%), Germania (-3%), Spania (-3.3%), Ungaria (-7.4%), Suedia (-9.7%), Portugalia (-25%).

56.

Dinamica valorii adăugate brute din industrie, T3 2010/T2 2010 7/26[lii] +2.4% +0.6% Ungaria (2.3%), Austria (2.2%), Danemarca (2.1%), Grecia (1.8%), Olanda (1.2%), Cipru (1.1%), Suedia (1.0%), Belgia (0.9%), Italia (0.8%), Luxemburg (0.8%), Slovenia (0.6%), UK (0.5%), Germania (0.4%), Portugalia (0.3%), Polonia (0.2%), Bulgaria (0.1%), Franta (-0.3%), Spania (-0.7%), Finlanda (-1.6%).
57. Dinamica valorii adăugate brute din industrie, T3 2010/T3 2009

17/26[liii] +4.2% +5.5% Belgia (3.7%), Finlanda (3.7%), Franta (3.3%), UK (3.2%), Spania (2.3%), Portugalia (1.6%),  Bulgaria (1.4%), Cipru (0.6%), Grecia (-7.0%).

B. Comerţ

58.

Comerţul cu amănuntul- dinamica lunară, decembrie  2011 7/21[liv] 0.3% 0.3% Bulgaria (0.3%), Irlanda (0%), Suedia (0%), Franta            (-0.3%), Slovacia (-0.6%), Spania (-0.8%), Austria (-0.9%), Finlanda (-1%), Lituania (-1.3%), Luxemburg (-1.4%), Germania (-1.4%), Letonia (-2%), Malta (-3.1%), Slovenia (-3.1%).
59. Comerţul cu amănuntul- dinamica anuală, decembrie 2011 5/21[lv] 3.9% 0.1% Finlanda (1.9%), Luxemburg (1.7%), Belgia (0.9%), Suedia (0.9%), Irlanda (0.8%), Franta (0.3%), Germania (-0.9%), Austria (-1.1%), Slovenia (-1.1%), Polonia (-1.6%), Danemarca (-1.9%), Bulgaria (-2.4%), Malta (-2.9%), Slovacia (-3.3%), Spania (-5.3%), Portugalia (-8.8%).
60. Dinamica cantităţii de bunuri manevrate în porturile maritime, anul 2009 faţă de anul 2008 22/22[lvi] -28.5% -12.4% Ţări cu o dinamică apropiată de cea a României:                 Bulgaria (-17.6%), Irlanda (-18.1%), Finlanda (-18.7%), Slovenia (-19.3%).
C. Construcţii
61. Sectorul construcţiilor-dinamică lunară, noiembrie faţă de octombrie 2011 4/14[lvii] 3.0% 0.4% Portugalia (2.9%), Polonia (2.6%), Cehia (2%), UK (1%), Franta (0.8%), Suedia (0.7%), Olanda (0.3%), Bulgaria (-0.3%), Spania (-0,7%), Slovacia (-0,7%).
62. Sectorul construcţiilor-dinamică trimestrială, T3 2011/T2 2011 8/27[lviii] 2.8% 0.1% Bulgaria (1.4%), Franta (1%), Slovacia (0.6%), UK (0.3%), Olanda (0.1%), Finlanda (0%), Suedia (0%), Germania (-0.1%), Italia (-0.2%), Portugalia (-0.3%), Luxemburg (-1%), Cehia (-1.1%), Austria (-1.5%), Malta (-1.7%), Ungaria (-2.1%), Irlanda (-2.6%), Slovenia (-3.2%), Belgia (-5.1%), Cipru (-7.8%).
63. Sectorul construcţiilor-dinamică anuală, noiembrie 2011 fata de noiembrie 2010 1/14[lix] 16.9% 0.7% Polonia (14.7%), Germania (9.9%), Suedia (7.5%), Ungaria (3.7%), Franta (1%), Olanda (-0.6%), UK (-1.6%), Slovacia (-1.7%), Cehia (-2.4%), Spania (-7.8%), Slovenia (-10%), Bulgaria (10.2%), Portugalia (-12.2%).
64. Sectorul construcţiilor-dinamică anuală, T3 2011/T3 2010

6/27[lx] 8.0% 1.8% Suedia (5.8%), Spania (5.5%), Germania (6.7%), Danemarca (4.5%), Olanda (2.8%), Franta (2.2%), Belgia (1.3%), UK (0.2%), Malta (-0.6%), Austria (-0.7%), Slovacia (-2.7%), Luxemburg (-3.7%), Italia (-5%), Grecia (-8.3%), Cehia (-9.8%), Portugalia (-10.4%), Bulgaria         (-11.4%), Ungaria (-13.7%), Cipru (-16.8%), Irlanda (-18.6%), Slovenia (-25.5%).
65. Dinamica valorii adăugate brute în sectorul construcţiilor, T3 2010/T2 2010 24/26[lxi] -3.6% 0.2% Irlanda (-8.1%), Bulgaria (-12.7%).
66. Dinamica valorii adăugate brute în sectorul construcţiilor, T3 2010/T3 2009 25/26[lxii] -15.1% -1.1% Irlanda (-31.3%).
D. Agricultură
67. Dinamica venitului real/lucrător, 2011 faţă de 2010, (estimări) 1/27[lxiii] +43.7% +6.7% Ungaria (41.8%), Irlanda (30.1%), Slovacia (25.3%), Luxemburg (25.2%), Cehia (23.5%), Bulgaria (23.2%), Danemarca (20.2%), Estonia (19.4%), Germania (14.7%), Polonia (14.2%), Letonia (12.3%), Austria (12.2%), Italia (11.4%), Slovenia (7.1%), Lituania (4.2%), UK (4%), Suedia (2.1%), Cipru (1.4%), Spania (-0.3%), Franta (-2.6%), Grecia (-5.3%), Olanda (-8.1%), Finlanda (-9.6%), Portugalia (-10.7%), Malta (-21.2%), Belgia (-22.5%).
68. Producţia în agricultură, mil. Eur., exprimată în preţuri de bază[lxiv], anul 2009, valori estimative 8/27 14 234. 38 336 978.03 (total)

12 480.67 (media)

Grecia (10 714), Danemarca (8 215), Belgia (6 972),           Portugalia (6 761), Austria (6 051), Ungaria (5 783),              Irlanda (5 017),   Suedia (4 460), Finlanda (4 153),                Bulgaria (3 803), Cehia (3 784), Slovacia (2 046),                  Lituania (1 929),  Slovenia (956),  Letonia (825),                        Cipru (656), Estonia (557), Luxemburg (290), Malta (129).
69. Valoarea adăugată brută în agricultură, mil. Eur, exprimată în preţuri de bază, anul 2009, valori estimative 8/27[lxv] 6 389.44 132 996.44 (total)

4 925.8

(media)

Grecia (6 182), Austria (2 417), Portugalia (2 069), Belgia (2 022), Ungaria (1 616), Danemarca (1 606), Bulgaria (1 472),             Suedia (1 261), Finlanda (989), Irlanda (951), Cehia (710), Lituania (649), Slovacia (584), Slovenia (355),  Cipru (302), Letonia (192), Estonia (167), Luxemburg (86), Malta (58).
70. Dinamica valorii adăugate brute în agricultură, pescuit şi vânătoare, T3 2010/T2 2010 18/26[lxvi] -0.8% -1.3% Spania (-0.8%), Austria (-0.9%), Italia (-1.2%), Slovenia     (-1.4%), Finlanda (-5.3%), Lituania (-11.3%), Cehia            (-24.3%), Slovacia (-31.7%).
71. Dinamica valorii adăugate brute în agricultură, pescuit şi vânătoare, T3 2010/T3 2009 22/26[lxvii] -6.9% -1.9% Lituania (-11.8%), Ungaria (-15.9%), Cehia (-24.2%), Slovacia (-29.7%).
VI. Indicatori privind dinamica transporturilor
A. Transportul aerian
72. Dinamica transportului aerian de persoane, anul 2009 faţă de anul 2008 2/27[lxviii] -0.6% -5.9% Belgia (-3.0%), Italia (-3.2%), Ungaria (-4.1%), Franta       (-4.2%), Portugalia (-4.3%), Grecia (-4.4%), Germania       (-4.8%), Malta (-6.1%), Cipru (-6.8%), Finlanda (-6.9%), UK (-7.2%), Olanda (-7.8%), Cehia (-7.9%), Spania

(-8.1%), Austria (-8.7%), Bulgaria (-9.0%), Polonia (-9.0%), Suedia (-9.3%), Luxemburg (-10.4%), Irlanda (-12.5%), Slovenia (-13.7%), Danemarca (-15.3%), Slovacia (-25.0%), Estonia (-25.7%), Lituania (-26.8%).

Sursa: date Eurostat, 15 februarie 2012

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.